Echipa Contabilii.ro

Decizie nr. 279/2005 - art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991

Attention: open in a new window. PDFPrintE-mail

CURTEA CONSTITUTIONALA
 
Decizie nr. 279/2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991
 
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 651 din 22/07/2005
 
 
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, excepţie ridicată de Lăcrămioara Andrei şi Nelu Zanfira Ploscaru în Dosarul nr. 6.427/2004 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
    La apelul nominal se prezintă Nelu Zanfira Ploscaru, prin avocat, precum şi partea Mihaela Ene, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    Reprezentantul autorului excepţiei solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru ca atât Guvernul, cât şi Avocatul Poporului şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului să îşi poată exprima punctele de vedere şi cu privire la neconcordanţa legislativă dintre dispoziţiile legale criticate şi cele ale art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994.
    Partea Mihaela Ene lasă la aprecierea Curţii soluţionarea cererii.
    Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de amânare a judecării cauzei, arătând că autorităţile publice nu au obligaţia de a transmite Curţii Constituţionale punctul lor de vedere cu privire la excepţia ridicată şi prin urmare nu se justifică acordarea unui nou termen.
    Examinând cererea, Curtea apreciază că pentru motivele invocate nu se justifică acordarea unui nou termen de judecată, încheierea prin care a fost sesizată Curtea Constituţională fiind comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, astfel încât au fost îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
    Cauza se află în stare de judecată.
    Reprezentantul autorului excepţiei pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că textul legal criticat încalcă atât prevederile constituţionale invocate, cât şi pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, se subliniază neconcordanţa dintre textul criticat şi cel al art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994.
    Partea Mihaela Ene lasă la aprecierea Curţii soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţia legală criticată este o normă de trimitere care nu consacră aplicarea prin analogie a legii penale şi nici nu reglementează o nouă infracţiune, ci doar circumstanţiază infracţiunea de fals material la specificul activităţii contabile. În legătură cu neconcordanţa legislativă invocată între textul legal criticat şi dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, se apreciază că soluţionarea acesteia excedează competenţei Curţii.

    C U R T E A,

    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    Prin Încheierea din 1 februarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 6.427/2004, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, excepţie ridicată de Lăcrămioara Andrei şi Nelu Zanfira Ploscaru într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care mai mulţi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care şi cea prevăzută de art. 37 din Legea contabilităţii nr. 82/1991.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 15, ale art. 16 alin. (1), ale art. 20, ale art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 24 alin. (1) şi ale art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, precum şi celor ale art. 26 teza întâi din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. În argumentarea acestei critici, autorii excepţiei arată că "textul criticat permite aplicarea prin analogie a legii penale", precum şi că "acţiunile sau inacţiunile care realizează elementul material al infracţiunii [nu sunt] precis şi explicit prevăzute de norma de incriminare", ceea ce este de natură a încălca dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, "care consacră cu valoare constituţională principiul legalităţii incriminării (nullum crimen sine lege)". Totodată, se susţine că "simpla trimitere la lege, cuprinsă în textul legal [criticat], echivalează cu încălcarea principiului consfinţit prin art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie".
    De asemenea, se apreciază că prin lipsa de rigurozitate a dispoziţiilor legale criticate "se creează o suprapunere a [acestora] cu alte reglementări din acelaşi domeniu (spre exemplu art. 9 - art. 11 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale), ceea ce duce la crearea în mod artificial a unui concurs real de infracţiuni prin săvârşirea unei fapte care aduce atingere relaţiilor sociale care asigură apărarea bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale)".
    Autorii excepţiei consideră că "reţinerea săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, în concurs real cu alte două infracţiuni prevăzute în Legea nr. 82/1991 şi în Legea nr. 87/1994, constituie o încălcare a principiilor constituţionale", precum şi a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii, instanţa arată că "textul atacat nu vizează şi nu afectează dreptul la un proces echitabil, fiind o normă de drept substanţial care nu influenţează modul de desfăşurare a procesului şi accesul liber la justiţie". Totodată, se apreciază că dispoziţiile legale criticate "nu lezează dreptul la apărare sau vreuna din formele explicite ori implicite de exercitare a acestui drept prevăzut de art. 24 din Constituţie".
    Instanţa consideră că textul criticat nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. h), întrucât "trimiterea la pedeapsa prevăzută pentru falsul intelectual în Codul penal reprezintă o chestiune de tehnică legislativă".
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, se arată că prevederile art. 37 din Legea nr. 82/1991, devenit în urma republicării legii art. 43, nu încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 din Constituţie, întrucât cuprind "exclusiv norme de drept substanţial, fără a reglementa aspecte procedurale ce ţin de desfăşurarea procesului penal".
    De asemenea, se mai susţine că nu este încălcat nici principiul legalităţii incriminării, textul de lege criticat fiind o "simplă normă de trimitere, aspect ce ţine nu de legalitatea incriminării, ci de tehnica legislativă".
    Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că textul legal criticat "nu prevede decât o circumstanţiere a elementului material [al infracţiunii de fals intelectual], şi nu prevede sancţiuni, care sunt aceleaşi cu cele aplicabile pentru infracţiunea de fals intelectual din Codul penal". Totodată, se apreciază că textul criticat nu contravine dreptului la un proces echitabil, întrucât "nu încalcă nici o normă de procedură penală".
    Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 37 din Legea nr. 82/1991, devenit în urma republicării legii art. 43, nu încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens sunt invocate considerentele care au stat la baza deciziilor Curţii Constituţionale nr. 214 din 7 decembrie 1999 şi nr. 78 din 6 martie 2001.
    Totodată, se mai susţine că nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, întrucât "prevederile legale indicate vizează, de fapt, o problemă de tehnică legislativă, care constituie atributul exclusiv al legiuitorului". În acest sens, Avocatul Poporului invocă Decizia nr. 410 din 12 octombrie 2004.
    Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

    C U R T E A,

    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 37 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 26 august 2002. Anterior sesizării Curţii, Legea nr. 82/1991 a fost republicată, din nou, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 14 ianuarie 2005, iar soluţia legislativă cuprinsă iniţial de art. 37 a fost preluată de textul art. 43. În consecinţă, potrivit jurisprudenţei sale, prin prezenta decizie Curtea se va pronunţa cu privire la constituţionalitatea acestui din urmă text legal, care are următorul cuprins:
    "Efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectă în bilanţ, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii."
    Autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocă în susţinerea acesteia încălcarea prevederilor art. 15, ale art. 16 alin. (1), ale art. 20, ale art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 24 alin. (1) şi ale art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie. Curtea observă că în motivarea excepţiei se invocă şi încălcarea principiului legalităţii incriminării şi, în consecinţă, Curtea va avea în vedere că se contestă constituţionalitatea textului criticat şi în raport cu prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie. De asemenea, deşi în susţinerea excepţiei s-a invocat întregul text al art. 15 din Constituţie, Curtea reţine că, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei, autorul acesteia se referă numai la alin. (1) al acestui text constituţional.
    Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei au următorul cuprins:
   - Art. 15 alin. (1): "Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.";
   - Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";
   - Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
    (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
   - Art. 21 alin. (1)-(3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
    (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
    (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
   - Art. 23 alin. (12): "Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.";
   - Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";
   - Art. 73 alin. (3) lit. h): "(3) Prin lege organică se reglementează: [...]
    h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora."
    Totodată, autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocă în susţinerea acesteia şi încălcarea prevederilor art. 26 teza întâi din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului, referitoare la egalitatea în drepturi, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la "Dreptul la un proces echitabil", ratificată prin Legea nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că, în esenţă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că acţiunile sau inacţiunile care constituie elementul material al infracţiunii nu sunt precis şi explicit prevăzute de norma de incriminare, precum şi că prevederile legale criticate permit aplicarea prin analogie a legii penale, ceea ce este de natură a încălca principiul constituţional al legalităţii incriminării. Totodată, se mai susţine că prin lipsa de rigurozitate a dispoziţiilor legale criticate se încalcă dreptul la un proces echitabil.
    Curtea reţine că reglementarea legală criticată se aplică, în mod nediscriminatoriu, tuturor cetăţenilor aflaţi în situaţia respectivă. Astfel, nu există o diferenţiere de tratament juridic între anumite categorii de cetăţeni, acestora aplicându-li-se ipoteza normei în mod nediferenţiat şi fără excepţii, cu respectarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie. De altfel, cu privire la acest aspect, Curtea, prin Decizia nr. 214 din 7 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 31 decembrie 1999, a stabilit că "Subiect al infracţiunii, în înţelesul art. 40 din Legea nr. 82/1991 [devenit art. 43, după a doua republicare a legii], poate fi orice persoană, fără să se prevadă o calitate anume, care efectuează operaţiuni contabile şi operează cu ştiinţă, în această calitate, înregistrări inexacte sau omite cu ştiinţă înregistrări, cu consecinţele stabilite de această lege. [...]
    Întrucât nici legea în întregul său şi nici dispoziţiile art. 40 din lege [devenit art. 43, după a doua republicare a legii], criticate sub aspectul neconstituţionalităţii lor de către autorul excepţiei, nu introduc privilegii sau discriminări şi nu fac distincţie între contabilii angajaţi la agenţi cu capital de stat sau la cei cu capital privat, iar acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă."
    În ceea ce priveşte critica autorilor excepţiei, în sensul că dispoziţiile criticate permit aplicarea prin analogie a legii penale, fiind în acelaşi timp imprecise şi neclare, Curtea constată că în cauză nu se pune problema aplicării prin analogie a legi penale. De asemenea, Curtea constată că textul criticat nu prevede alte elemente constitutive ale infracţiunii de fals intelectual reglementată de Codul penal, ci doar face precizări legate strict de obiectul reglementării legii în ansamblul ei, introducând unele noţiuni specifice, care, într-o formulare mai generală, sunt aceleaşi cu elementele constitutive ale infracţiunii din textul incriminator al Codului penal.
    Curtea reţine că organizarea activităţii de contabilitate nu este prevăzută de art. 73 alin. (3) lit. h) şi nici de vreun alt text al Constituţiei ca fiind reglementată prin lege organică. De altfel, în cuprinsul legii nu se regăsesc dispoziţii aparţinând domeniului de reglementare prin lege organică şi nici textul legal criticat nu reglementează o infracţiune distinctă, alta decât cea prevăzută de Codul penal. Astfel, dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 82/1991 stabilesc că anumite încălcări ale legii, pe care le menţionează, "constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii", adică potrivit art. 289 din Codul penal, la care se face trimitere şi care reglementează infracţiunea de fals intelectual. Această infracţiune era şi este, deci, reglementată, într-o formulare cu conţinut general, în Codul penal, care include şi elementele cu caracter tehnic, specific, conţinute în textul art. 43 al Legii contabilităţii. Dispoziţiile criticate nu cuprind norme noi, derogatorii cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, ci doar circumscriu, raportat la activitatea specifică de conducere a contabilităţii agenţilor economici, elementul material al infracţiunii de fals intelectual.
    Curtea reţine că textul legal criticat nu conţine norme de procedură penală, ci o normă de drept substanţial, iar aplicarea acesteia nu poate duce la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) sau ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, Curtea constată că nu există incompatibilitate între textul de lege criticat şi dispoziţiile pertinente din pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi, în consecinţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie.
    Curtea constată că nici prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie nu sunt încălcate, pedeapsa fiind stabilită şi aplicată în temeiul dispoziţiilor Codului penal la care se face trimitere prin textul criticat. Totodată, Curtea, având în vedere conţinutul dispoziţiilor art. 43 din Legea nr. 82/1991, reţine că prevederile art. 24 alin. (1) din Constituţie nu au incidenţă în cauză, întrucât nici o dispoziţie a textului respectiv nu are legătură cu dreptul la apărare.
    În legătură cu invocarea unor interferenţe ale textului de lege criticat cu reglementări cuprinse în alte legi, Curtea constată că acest aspect, chiar dacă ar fi real, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate, fiind de resortul exclusiv al autorităţii legiuitoare, competentă să asigure coordonarea legislativă.

    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    D E C I D E:

    Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, excepţie ridicată de Lăcrămioara Andrei şi Nelu Zanfira Ploscaru în Dosarul nr. 6.427/2004 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 mai 2005.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

    Magistrat-asistent,
Benke Karoly