Echipa Contabilii.ro

Decizie nr. 136/2009 infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990)

Attention: open in a new window. PDFPrintE-mail

Secţia penală a Curţii de apel

 
Decizie nr. 136/2009
din 17/12/2009

infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990)

 

    Sursa: JURINDEX
    Dosar nr...
    R O M Â N I A
    CURTEA DE A P E L G A L A Ţ I
    SECŢIA PENALĂ
    DECIZIA PENALĂ NR. 136/A
    Şedinţa publică din data de 17 E. 2009
    Completul compus din:
    PREŞEDINTE -...... - judecător
    Judecător - ... ...
    Grefier - ... ...
    M i n i s t e r u l P u b l i c a fost reprezentat de H. F. - procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de A P E L G A L A Ţ I
    .-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
    Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea apelurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ T R I B U N A L U L V R A N C E A şi de inculpatul B. M. împotriva sentinţei penale nr. 60 din 10 februarie 2009 a T r i b u n a l u l u i V r a n c e a.
    Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 07.12.2009 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea asupra cauzei la data de 11.12.2009, apoi la data de 17.12.2009.
    După deliberare,
    C U R T E A
    Asupra apelurilor penale de faţă;
    Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    Prin sentinţa penală 60 din 10.02.2009 a T r i b u n a l u l u i V r a n c e a, în baza art. 334 Cod pr. penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice pentru infracţiunea de folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţii în scop contrar intereselor acesteia din art. 166 alin. 1 pct 2 din Legea 31/1990, în art. 272 alin. 1 din Legea 31/1990 cu aplic. art. 31 Cod penal.
    În baza art. 11 pct.2 lit. b şi art. 10 lit. g Cod pr. penală s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. M. pentru infracţiunea prev. de art. 272 alin.1 pct. 2 din Legea 31/1990.
    În baza art. 11 pct. 2 lit. b şi art. 10 lit g Cod pr. penală s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. M. pentru infracţiunea de instigare la fals intelectual prev. de art. 25 Cod penal rap. la art. 289 Cod penal şi infracţiunea de uz de fals prev. de art. 291 Cod penal.
    În baza art. 334 Cod pr. Penală s-a dispus schimbarea încadrării juridică pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă din art. 276 lit. b din Legea 31/1990 în art. 143 alin. 2 lit. c din Legea 85/1996 cu aplicarea art. 13 Cod penal.
    În baza art. 11 pct. 2 lit. a şi art. 10 lit. a Cod pr. penală a fost achitat inculpatul B. M. pentru infracţiunea prev. de art. 143 alin. 2 lit. c din Legea 85/1996.
    A fost obligat inculpatul B. M. la 13.284.500.000 lei despăgubiri civile către SC N. SA N. reprezentată de SC F. EXPERT 96 S.R.L F.
    S-a constatat că A.V.A.S. B nu s-a constituit parte civilă.
    S-a dispus ca cheltuielile judiciare avansate să rămână în sarcina statului.
    Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
    Prin rechizitoriul nr. 855/P/2003, Parchetul de pe lângă T R I B U N A L U L V R A N C E A l-a trimis în judecată pe inculpatul B. M. pentru comiterea infracţiunilor de instigare la fals intelectual prev.de art.25 cod penal, raportat la art.289 cod penal, uz de fals prev.de art.291 cod penal, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţii prev.de art.266 pct.2 şi bancrută frauduloasă prev.de art.276 lit.b din Legea nr.31/1990 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, constând în faptul că pentru înscrierea la licitaţia organizată de FPS l-a instigat pe E. H., director la E. – Sucursala V, să avalizeze un bilet la ordin fals, a folosit cu rea-credinţă bunurile S.C. N. S.A. N. contrar intereselor acesteia, iar după intrarea în faliment a acestei societăţi, a înstrăinat bunuri în scopul fraudării creditorilor.
    Cauza a parcurs mai multe cicluri de judecată, tribunalul fiind investit prin sentinţa penală nr. 642/22.04.2008 prin care s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei dat fiind faptul că infracţiunea de bancrută frauduloasă este dată de lege în competenţa materială a tribunalului ca primă instanţă.
    Deliberând asupra cauzei, Tribunalul a reţinut că la data de 27.05.1999, prin hotărârea nr.12, Fondul Proprietăţii de Stat, prin Comitetul de Direcţie al Sucursalei G a aprobat propunerea de scoatere la vânzare a acţiunilor gestionate de FPS la S.C. N. S.A. N., unde deţinea 70% din acţiuni, respectiv un număr de 452.953 acţiuni.
    În acest scop, s-a realizat publicitatea cerută de lege prin intermediul ziarelor „K. Naţional” şi „Monitorul de V” (din 17.12.1999) şi, s-a stabilit ca metodă de vânzare licitaţia cu strigare, precum şi documentele pe care trebuiau să le prezinte ofertanţii, inclusiv depunerea unei garanţii de participare de 353.310.000 lei pentru care se permitea ca dovadă şi bilet la ordin avalizat de către Banca Comercială „F.” agreată de FPS.
    Pentru a putea participa la licitaţia organizată la 17.01.2000, inculpatul B. M. a solicitat directorului S.C. „E.” S.A. – Sucursala V E. H. să-i avalizeze un bilet la ordin în valoare de 360.000.000 lei.
    La data de 14.01.2000 E. F, sub semnătura directorului E. H., a avalizat biletul la ordin ( fila 283 dosar urmărire penală vol.II) pentru suma solicitată, astfel că inculpatul B. M. l-a depus garanţie la licitaţie.
    Organul de urmărire penală a reţinut că fapta inculpatului de a cere directorului băncii avalizarea unui bilet la ordin în condiţiile în care nu avea disponibil în cont constituie infracţiunea de instigare la fals intelectual prev. de art.25 cod penal, raportat la art.289 cod penal.
    Tribunalul a apreciat că nu este realizat conţinutul acestei infracţiuni având în vedere regimul juridic al biletului la ordin ( Legea 58/1934 modificată). Pentru avalizarea valabilă a unui bilet la ordin, nu se cere existenţa disponibilului în contul solicitantului ( debitorului), prin avalizare banca garantând suma pentru care s-a emis biletul la ordin, fiind ţinută în acelaşi mod ca cel pentru care a garantat (art.35). Nu i se poate imputa inculpatului faptul că nu a cunoscut de Ordinul nr.8/30.04.1999 al BNR, conform căruia odată cu intrarea E. în supravegherea BNR nu se mai puteau utiliza bilete la ordin. Acest aspect trebuia adus la cunoştinţă clienţilor de către bancă ori din probe nu rezultă că directorul băncii a procedat astfel faţă de inculpat în momentul în care a solicitat avalizarea biletului la ordin ( adresa E. – fila 271 vol.2).
    Cum, până la data pronunţării a intervenit prescrierea răspunderii penale conform art. 124 cod penal cu referire la art.122 cod penal, iar inculpatul până la închiderea dezbaterilor nu a înţeles să invoce disp. art.13 cod proc.penală, Tribunalul a făcut aplicarea art.10 lit. g şi art.11 pct.2 lit.b Cod proc.penală privind încetarea procesului penal în cazul acestei infracţiuni.
    - La data de 17.01.2000 s-au adjudecat inculpatului B. M. acţiunile S.C. N. S.A. N. scoase la vânzare prin licitaţie de către FPS, sens în care s-a încheiat procesul-verbal nr.250/107/17.01.2000 şi contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. VN 3/01.02.2000. Conform contractului, preţul pentru cele 452.953 acţiuni cumpărate a fost de 588.838.289.000 lei, din care inculpatul a achitat un avans în sumă de 588.838.900 lei, stabilindu-se ca diferenţa să fie achitată în 5 rate anuale.
    Potrivit cap.3, art.3.1. din contract, proprietatea asupra acţiunilor s-a transmis de la vânzător la cumpărător cu toate drepturile şi obligaţiile recunoscute de legea română şi de contract acţionarilor de la momentul plăţii avansului (17.03.2000, cap.5, art.5.1).
    La data la care inculpatul a devenit acţionar principal, S.C. N. S.A. N. avea o datorie de 1.500.000 lei la BRD – Sucursala V. Conform contractului de credit nr.212/30.03.1999 (fila 314, bol.3) creditul a fost contractat pentru cheltuieli de aprovizionare, producţie şi desfacere, termenul de scadenţă fiind stabilit la data de 31.12.1999 şi a fost garantat prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. 648 din 30.03.1999)fila 317 vol.3) cu bunuri (construcţii, instalaţii, teren) în valoare de 8.283.121.881 lei, la care s-a aplicat coeficientul de risc bancar, rezultând o valoare de garanţie bancară de 3.059.092.658 lei (raport de evaluare bancar filele 311-313, vol.3).
    Deşi valoarea ipotecii era suficientă pentru acoperirea creditului, chiar în condiţiile în care se calculau penalităţi de întârziere pentru neachitarea la termen a creditului, inculpatul B. M., în calitate de director la S.C. N. S.A. N. a solicitat băncii (la data de 24 mai 2001 (fila 340 vol.3) suplimentarea garanţiei pentru acelaşi credit, sens în care s-a încheiat actul adiţional nr.3 /1/28.05.2001 la prima ipotecă. Actul adiţional (fila 318, volum 3) prevedea suplimentarea garanţiei creditului şi a dobânzii prin încheierea unui nou contract de ipotecă pentru alte obiective decât cele care fac obiectul primei ipoteci.
    Noul contract de ipotecă nr. 5065/11.06.2001 (fila 321, vol.3) are ca obiect bunuri în valoare de 13.284.500.000 lei (raport de evaluare fila 319 vol.3), iar valoarea de garanţie bancară (rezultată prin aplicarea coeficientului de risc bancar asumat de E. ) este de 2.100.000.000 lei.
    În condiţiile în care, cu tot cu dobânzi, valoarea creditului nerambursat era de 1.800.000.000 lei şi primul contract de ipotecă asigura creditul cu active în valoare de 3.059.092.658 lei, iar societatea se afla în încetare de activitate ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor de mediu (ordinul nr.1/31.01.2001 a Inspectoratului de Protecţie a Mediului V, fila 196 dosar ...) obiectiv care potrivit propriilor declaraţii era imposibil de realizat datorită costurilor ridicate, este evident că inculpatul a acţionat contrar intereselor societăţii şi că, prin constituirea celei de-a doua ipoteci, pentru acelaşi credit a acţionat în folosul băncii şi a favorizat înstrăinarea de active către terţi la preţuri cu mult sub valoarea reală a acestora.
    Faptul că bunurile ce au făcut obiectul executării silite declanşată de BRD – Sucursala V prin cererea din 24.09.2001 (fila 322, vol.3) au fost subevaluate cu rea-credinţă rezultă din rapoartele de expertiză în tocmite de expertul S. J. înainte şi după executarea silită (când au devenit proprietatea altei societăţi, aceleaşi bunuri fiind evaluare la valori diferite, diferenţa de valoare fiind substanţială (raport de expertiză vol.3 dosar urmărire penală) şi nu poate fi justificată doar prin aceea că în primul caz preţul este fixat pentru un bun executat silit.
    Cu toate acestea, inculpatul B. M. în calitatea pe care o avea în cadrul societăţii nu a contestat executarea silită mai ales că au fost vândute şi două obiective care nu făceau obiectul celor două ipoteci şi anume C 107 (cantină în execuţie) şi D. (magazie) (proces-verbal de situaţie încheiat de executor judecătoresc E. D. – fila 328 vol.3, somaţie imobiliară – fila 329, bol.3, publicaţie de vânzare imobiliară – fila 330, vol.3, procesul verbal de licitaţie – fila 333, vol.3, procesul verbal de adjudecare nr. 259/2001 (fila 335, vol.3).
    De asemenea, lipsa de reacţie a inculpatului B. M. faţă de modul în care s-a declanşat procedura executării silite constituie o dovadă a relei sale credinţe, în administrarea bunurilor societăţii S.C. N. S.A. N. în scopul favorizării unei alte societăţi - ( S.C. E. România S.A. – care a achiziţionat activele în valoare totală de peste 17 miliarde lei doar la preţul de 1.750.000.000 lei). La această concluzie se ajunge ţinând seama şi de cererea formulată de BRD – Sucursala V şi adresată executorului judecătoresc E. D. în care s-a solicitat începerea executării silite, împotriva debitoarei S.C. N. S.A. N. în baza contractului nr. 212/30.03.1999 prin urmărirea bunurilor ce făceau obiectul unei singure ipoteci, aşa cum s-a menţionat expres, şi nu a ambelor ipoteci cum s-a admis prin încheierile nr.260 şi nr.261/25.09.2001 ale J u d e c ă t o r i e i P a n c i u (filele 324 şi 325 vol.3).
    Inculpatul s-a apărat în declaraţiile date că nu a contestat executarea silită ca urmare a consultării juristului societăţii care i-a garantat că procedura îndeplinită este legală. Tribunalul nu a reţinut apărarea inculpatului având în vedere faptele care au generat executarea silită a unor active cu o valoare disproporţionat mai mare în raport de debitul neachitat, precum şi declaraţiile martorului E. E. (fost angajat al S.C. N. S.A. N. şi administrator până în anul 2003 a S.C. E. România SRL), conform cărora constituirea la 04.04.2001 (încheierea nr. 3559/SC/04.04.2001) a S.C. E. România SRL cu asociat unic E. H. M. cu sediul în S.U.A.) a fost intermediată de fratele inculpatului, H. B., stabilit în S.U.A. (filele 193, 194, 197, 198, 205 volum 2 urmărire penală).
    Inculpatul a negat orice implicare a fratelui său în constituirea societăţii E. motivat prin faptul că actele constitutive nu dovedesc apartenenţa acestuia în vreun fel la societate. Într-adevăr, actele constitutive (filele 106-110 vol.1) dovedesc că numitul B. H. nu are nicio calitate la S.C. E. România SRL, dar aceasta nu exclude faptul intermedierii despre care a relatat martorul E. E.. Este de remarcat că martorul a declarat constant în acest sens în cursul urmăririi penale şi şi-a menţinut susţinerile şi în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată ( dosar nr.7502/2004 fila 36).
    Succesiunea acţiunilor analizate dovedesc faptul că inculpatul a constituit cea de-a doua ipotecă în folosul BRD – Sucursala V şi ulterior a S.C. E. România SRL prin includerea în urmărirea silită şi în detrimentul S.C. N. S.A. N., cauzându-i acestei societăţi un prejudiciu constând în contravaloarea activelor ce au făcut obiectul ipotecii, valoarea reală a acestora fiind cea stabilită prin prima metodă de evaluare care nu implică interesul băncii şi coeficientul de risc bancar, respectiv 13.284.500.000 lei (raport de evaluare, cap.5 punct a, fila 319 vol.3).
    S-a apreciat că acţiunile inculpatului nu mai pot atrage răspunderea penală a acestuia având în vedere că de la data de 11.06.2001, când s-a constituit a doua ipotecă, şi până la pronunţare s-a împlinit termenul de prescriere a răspunderii penale prev. de art.124 cod penal cu referire la art.122 al.1 lit.d Cod penal.
    Ţinând seama că inculpatul nu a cerut până la închiderea dezbaterilor aplicarea art.13 cod penal şi în cazul acestor infracţiuni în legătură cu care se impune schimbarea încadrării juridice ca urmare a modificărilor survenite în conţinutul Legii nr. 31/1990, Tribunalul a făcut aplicarea art.10 lit.g Cod proc.penală.
    Prescrierea răspunderii penale nu a condus însă şi la prescrierea răspunderii civile.
    Din punct de vedere al legislaţiei civile, pe durata procesului penal curgerea cursului prescripţiei extinctive – a întrerupt (art.16 din D-L 167/1958), astfel că inculpatul rămâne obligat să acopere prejudiciul efectiv cauzat părţii vătămate S.C. N. S.A. N. prin constituirea celei de-a doua ipoteci ce a condus la înstrăinarea bunurilor din patrimoniul societăţii în procedura executării silite.
    - Inculpatul a fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă prev.de art.276 lit.b din Legea 31/1990, constând în aceea că după intrarea în faliment a S.C. N. S.A. N. a înstrăinat bunurile acesteia în valoare de 6.732.000.000 lei în favoarea S.C. E. România SRL pentru fraudarea creditorilor.
    Pentru a analiza existenţa laturii obiective şi subiective a infracţiunii de bancrută frauduloasă este necesar să se stabilească care sunt efectele contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. VN-3/01.02.2000, prin care inculpatul a cumpărat de la FPS acţionar majoritar la S.C. N. S.A. N., 452.953 acţiuni din 647.076 acţiuni, ce compun capitalul social al societăţii.
    Conform art.3.1 din contract proprietatea asupra acţiunilor vândute se transmite la cumpărător (inculpat) cu toate drepturile şi obligaţiile prevăzute pentru acţionari de legea română şi de contract la data plăţii preţului prevăzut de art.5.1 din contract.
    Art.5.1. din contract se referă la plata sumei de 588.838.900 lei reprezentând 10% din preţul convenit, sumă ce a fost achitată de inculpat până la data de 01.04.2000, aşa cum s-a stabilit în art.5.3. din contract.
    Prin urmare, dreptul de proprietate asupra acţiunilor reprezentând 70% din valoarea capitalului social s-a transmis la data plăţii integrale a avansului.
    Aceasta înseamnă că inculpatul (cumpărător) putea să vândă active, valoarea obţinută reprezentând un element de activ patrimonial evidenţiat ca atare în contabilitatea societăţii.
    Organul de urmărire penală a opinat că inculpatul nu avea dreptul să înstrăineze active aparţinând S.C. N. S.A. N. decât în măsura în care respecta obligaţia de plată a preţului ce conducea conform art.5.10 din contract la eliberarea acţiunilor de sub gajul constituit în condiţiile arătate în articol (gaj constituit pentru 407.658 acţiuni adresa Registrului Român al Acţionarilor S.A. nr. 17.612/09.05.2000 despre care se face vorbire în adresa nr. E./531/14.03.2003 a AVAS).
    Contrar acestei opinii, Tribunalul a considerat că nu exista o asemenea interdicţie, având în vedere clauzele cuprinse în art. 8.9. al.3 şi 4 din contract prin prisma cărora trebuie interpretate prevederile art.5.10.
    Potrivit art.8.9 alin.3 şi 4 inculpatul (cumpărător) avea dreptul să transfere active în tot sau în parte unei terţe persoane, acordul prealabil al vânzătorului fiind cerut numai în vederea preluării de către terţul cumpărător a obligaţiilor de mediu aferente activelor achiziţionate ( fapt susţinut şi de vânzător FPS în adresele înaintate organului de urmărire penală).
    După dobândirea proprietăţii asupra a 70% din acţiuni în baza contractului de vânzare-cumpărare, la data de 25.02.002 S.C. N. S.A. N., prin inculpatul B. M. în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie, S.C. E. România SRL reprezentată de E. E., N. J., T. N., E. F. în calitate de persoane fizice (foşti angajaţi ai S.C. N. S.A. N. ) au constituit S.C. „D.” S.A. N. cu obiect principal de activitate fabricarea cleiurilor şi gelatinelor ( fila 444 – 490 vol.3).
    La constituirea noii societăţi (autorizată prin încheierea nr. 508/12.04.2002 – fila 398 vol.3) ca urmare a Hotărârii nr. 4/14.12.2001 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (fila 396 vol.3) S.C. N. S.A. N., a participat cu un aport în natură în valoare de 6.732.000.000 lei, echivalent a 6732 acţiuni (raport expertiză nr. 105/25.01.2002 întocmit de expert S. J.) constând în: instalaţie gelatină, instalaţie clei oase, centrală termică, parc rezervoare, atelier tâmplărie, atelier mecanic. Activele au fost preluate în proprietatea S.C. D. S.A. N. (protocol nr.671/26.02.2002 – fila 397 vol.3) conform statutului societăţii (nr.352/25.02.2002 fila 404-431 vol.3).
    Prin urmare, SC N. S.A. N. a devenit acţionar la S.C. D. S.A. N..
    Prin încheierea nr. 61/F/15.05.2002 ( fila 42, vol.2) pronunţată de T R I B U N A L U L V R A N C E A, s-a admis cererea pentru deschiderea procedurii reorganizării şi falimentului a S.C. N. S.A. N., numindu-se administrator SC. F. Expert 96 SRL F.
    La data de 18.09.2002 s-a dispus trecerea S.C. N. S.A. N. în procedura falimentului, dată de la care s-a născut interdicţia înstrăinării de bunuri fără aprobarea judecătorului sindic.
    La data de 11.04.2003 prin hotărârea nr. 4 a acţionarilor S.C. D. S.A., s-a aprobat vânzarea către S.C. E. România SRL a activelor SC D. S.A. ce constituie de fapt aportul social adus de S.C. N. S.A. N. în valoare de 6.732.000.000 lei, vânzarea făcându-se prin compensare pentru factura fiscală nr. .../08.05.2002 prin care SC E. România SRL a livrat marfă SC D. S.A. în valoare de 3.838.903.895 lei, plata nefiind onorată.
    Cu privire la această factură s-a reţinut în rechizitoriu că ar fi fost întocmită în fals din dispoziţia inculpatului B. M. cu intenţia vădită de a aduce S.C. N. S.A. în stare de faliment în scopul fraudării creditorilor, inclusiv pe AVAS căreia nu i-a plătit diferenţa de preţ.
    În primul rând, s-a reţinut că inculpatul nu a fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
    În al doilea rând, s-a apreciat că nu se poate reţine ca fiind O. operaţiunea înscrisă în factura nr. .../08.05.2002 având în vedere că bunurile din această factură se regăsesc ca fiind cumpărate de SC. E. România SRL de la SC. N. S.A. N. în factura fiscală nr. .../01.04.2002, ambele operaţiuni fiind înregistrate în contabilitatea S.C. N. S.A. S.C. E. România SRL şi SC D. S.A. N. aşa cum rezultă din expertiza tehnică contabilă efectuată de expert E. O. (fila 82 dosar 7502/2004).
    De altfel, faţă de inculpat s-a dat soluţia de scoatere de sub urmărire penală în baza art.10 lit.-a Cod proc.penală, pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.290 cod penal, reţinându-se realitatea acestor operaţiuni (Ordonanţa din 11.11.2005 – fila 107, dosar 7502/2004).
    S-a apreciat că reala sau nereala operaţiune de vânzare prin compensare între S.C. N. S.A. şi S.C. E. România SRL, nu prezintă importanţă sub aspectul in fracţiunii de bancrută frauduloasă.
    Ceea ce interesează este dacă, după data declarării falimentului, ca element constitutiv al infracţiunii de bancrută frauduloasă, inculpatul a înstrăinat bunuri din patrimoniul SC N. SA N..
    Organul de urmărire penală a considerat că înstrăinarea aportului social adus de S.C. N. S.A. în S.C. D. S.A. constituie infracţiune de bancrută frauduloasă pentru că s-a realizat după intrarea în faliment a S.C. N. S.A. N..
    Tribunalul nu a împărtăşit acest punct de vedere întrucât, potrivit art.65 din Legea nr. 31/1990, bunurile aduse ca aport în natură în noua societate intră în patrimoniu şi prin urmare nu mai pot fi urmărite de creditorii asociatului.
    Totodată, aportul în natură se execută prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi predarea efectivă a bunului către societate (art.15 din Legea nr. 31/1990).
    Aşa fiind, înstrăinarea aportului s-a făcut din patrimoniul SC D. S.A., S.C. N. S.A. rămânând în continuare asociat al S.C. D. S.A. participant la beneficii şi la împărţirea activului social în caz de dizolvare şi lichidare a societăţii, aceste drepturi putând fi urmărite de creditorii asociatului.
    S-a reţinut şi că inculpatul B. M. nu şi-a exprimat acordul cu privire la vânzarea prin compensare între SC D. SA şi SC E. România SRL, abţinându-se de la vot, aşa cum rezultă din procesul-verbal nr.3/11.04.2003 încheiat în şedinţa Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (fila 144 dosar ... – fost 5641/P/2006).
    Concluzionând, Tribunalul a reţinut că nu există acţiune de înstrăinare de active din patrimoniul SC N. SA N. după declanşarea procedurii reorganizării şi falimentului (15.05.2002) acestei societăţi, vânzarea din data de 11.04.2003 (contractul nr.391/25.04.2003 ) vizând terenuri şi construcţii fără utilaje şi nu acţiunile deţinute de S.C. N. S.A., vânzarea făcându-se din patrimoniul S.C. D. S.A. N. la care prima societate a rămas acţionar. Odată cu dobândirea acestei calităţi S.C. N. S.A. a pierdut dreptul de proprietate asupra activelor aduse ca aport, iar creditorii săi dreptul de a urmări bunurile devenite proprietatea noii societăţi.
    În consecinţă, neexistând acţiunea de vânzare de active în timpul procedurii falimentului s-a apreciat că nu există nici infracţiunea de bancrută frauduloasă, fapt pentru care instanţa a dispus achitarea inculpatului în baza art.10 lit.a Cod proc.penală.
    Instanţa a procedat şi la schimbarea încadrării juridice întrucât infracţiunea de bancrută frauduloasă a primit o nouă reglementare prin apariţia Legii nr. 85/1996 în art.143 al.2 lit.c.
    În ce priveşte acţiunea civilă promovată de S.C. F. Expert 96 SRL F în calitate de lichidator al SC. N. S.A. N., introdusă în cauză la cererea inculpatului, formulată la 16 ianuarie 2007, Tribunalul a reţinut că din suma de 2.808.586 reprezentând masă credală nerecuperată (fila 122 dosar 684/...) inculpatul este ţinut să recupereze prejudiciul cauzat prin infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii, contrar intereselor acesteia, constând în contravaloarea bunurilor ce au făcut obiectul ipotecii nr.5065/11.06.2001.
    Pentru diferenţa de prejudiciu ce constituie masă credală, Tribunalul a apreciat că nu îl poate obliga pe inculpat în cadrul acestui proces, având în vedere că s-a stabilit că nu a comis infracţiunea de bancrută frauduloasă.
    Referitor la partea vătămată Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Tribunalul a constatat că nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
    Citirea actului de sesizare al instanţei a avut loc la data de 25.01.2005 ( dosar 7502/2004), când procedura de citare cu partea vătămată AVAS era legal îndeplinită (procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare din data de 10.01.2005 ce are aplicată ştampila Guvernului României – Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cu semnătura de primire a referentului O. ... – fila 31 dosar 7502/2004).
    Până la această dată şi nici ulterior partea vătămată AVAS nu a formulat cerere de despăgubire civilă.
    Deşi la data de 08.03.2005 reprezentantul părţii vătămate E. G (delegaţie nr. 5477/04.03.2005 fila 56 dosar 7502/2004) a fost prezent în instanţă şi a solicitat termen în vederea studierii cauzei şi precizării pretenţiilor civile (cerere reluată la data de 29 martie 2005) nu s-a făcut niciun demers în acest sens.
    Nici în rejudecarea cauzei (dosar nr. ... – fost 5641/P/2006) după casare cu trimitere, dispusă prin decizia penală nr. 212/27.04.2006 a T r i b u n a l u l u i V r a n c e a (dosar nr.18/P/2006), partea vătămată nu a declarat că se constituie parte civilă. La data de 04.03.2008 partea vătămată a depus la dosar o cerere intitulată note de şedinţă prin care a solicitat instanţei să menţină obligaţia inculpatului de a suporta prejudiciul în sumă de 673.200 lei, aşa cum s-a pronunţat instanţa prin sentinţa penală nr. 3522/15.11.2005 (fila 216 dosar nr.684/...), sentinţă ce a fost desfiinţată.
    Notele depuse nu echivalează însă cu o constituire de parte civilă, partea vătămată solicitând menţinerea unor dispoziţii dintr-o sentinţă desfiinţată şi pronunţată cu încălcarea normelor de competenţă şi în consecinţă, pronunţarea din oficiu asupra reparării pagubei.
    Art.17 cod proc.penală prevede exercitarea din oficiu a acţiunii civile şi pentru unităţile prevăzute de art.145 cod proc.penală, însă acest text nu mai este aplicabil fiind modificat prin art. I pct.9 din Legea 281/2003 care a înlăturat obligativitatea instanţei de a se pronunţa din oficiu asupra reparării pagubei, şi în cazul acestor instituţii operând principiul disponibilităţii.
    Prin urmare, Tribunalul a constatat că partea vătămată AVAS creditor al S.C. N. S.A. N. nu s-a constituit parte civilă, situaţie în care are deschisă acţiunea civilă separată în vederea valorificării eventualelor pretenţii civile.
    S-a precizat şi faptul că acţiunea civilă în cazul infracţiunii de bancrută frauduloasă este admisibilă doar dacă se urmăreşte aducerea la masa credală a prejudiciului recuperat, altfel s-ar aduce atingere caracterului egalitar şi colectiv al falimentului.
    Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă T R I B U N A L U L V R A N C E A şi inculpatul B. M..
    Parchetul de pe lângă T R I B U N A L U L V R A N C E A a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate.
    S-a susţinut că hotărârea apelată este nelegală deoarece în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a în referire la art. 10 lit. a Cod procedură penală.
    S-a arătat că prima instanţă, în susţinerea soluţiei de achitare a reţinut că vânzarea de active efectuată de inculpat era permisă, însă a omis faptul că acea vânzare s-a făcut în frauda creditorilor, aspect esenţial pentru existenţa infracţiunii de bancrută frauduloasă.
    Prin al doilea motiv de apel, hotărârea primei instanţe a fost criticată sub aspectul soluţionării laturii civile.
    S-a arătat că inculpatul trebuia obligat la plata sumei de 6.732.000.000 lei, întrucât, în condiţiile în care ar fi obligat la plata sumei de 13.248.000.000 lei s-ar agrava situaţia acestuia în propria cale de atac.
    Cu privire la acest aspect s-a solicitat a se observa că după pronunţarea sentinţei penale în primul ciclu de judecată, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare ca urmare a admiterii apelului declarat de inculpat.
    S-a invocat şi un motiv suplimentar de apel.
    S-a susţinut că activitatea infracţională a inculpatului de a-l determina pe E. H. – director la E., să avalizeze un bilet la ordin, prin care atesta că deţine în cont suma de 360.000.000 lei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 25 Cod penal raportat la art. 246 Cod penal în referire la art. 258 Cod penal şi pe cele ale infracţiunii prevăzute de art. 25 Cod penal în referire la art. 289 Cod penal.
    Inculpatul B. M. a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate.
    Inculpatul a arătat că în mod greşit instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 25 Cod penal raportat la art. 289 şi 291 Cod penal faţă de care se solicitase achitarea.
    Inculpatul a susţinut că nu a solicitat în mod expres continuarea procesului penal, însă formularea cererii de achitare echivala cu incidenţa disp. art. 13 Cod penal.
    Cu privire la latura civilă a cauzei, inculpatul a arătat că în mod greşit a fost obligat la plata sumei de 1.328.450 lei.
    S-a arătat că partea vătămată SC N. SA s-a constituit parte civilă cu suma de 2.808.586 lei reprezentând masa credală nerecuperată, sens în care instanţa nu putea din oficiu să acorde o altă sumă.
    Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 272 din Legea 31/1990, inculpatul a solicitat achitarea conform art. 10 lit. d Cod procedură penală întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
    Apelul declarat de inculpatul B. M. este fondat.
    Apelul declarat de Parchetul de pe lângă T R I B U N A L U L V R A N C E A este nefondat.
    Analizând cauza prin prisma motivelor de apel cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, se constată următoarele:
    Considerăm că latura penală a cauzei a fost corect soluţionată de prima instanţă pe baza analizei complete a materialului probator şi cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
    1. Cu privire la infracţiunea de bancrută frauduloasă, considerăm că soluţia instanţei privind achitarea inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. a în referire la art. 10 lit. a Cod procedură penală este legală.
    Ca situaţie de fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului – prin actul de sesizare a instanţei – împrejurarea că după intrarea în faliment a SC N. SA N. a înstrăinat bunurile acesteia în valoare de 6.732.000.000 lei în favoarea SC E. România SRL, pentru fraudarea creditorilor.
    I. punctul de vedere al instanţei de fond, în sensul că infracţiunea de bancrută frauduloasă reţinută în sarcina inculpatului nu există.
    Constatăm astfel, că prima instanţă a argumentat temeinic în fapt şi în drept soluţia de achitare, iar motivul de apel invocat de Parchet nu poate fi primit, neimpunându-se schimbarea acestei soluţii.
    Se constată din actele şi lucrările dosarului, că la data de 25.02.2002, SC N. SA N. – prin inculpatul B. M. în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie, şi SC E. România SRL au constituit SC D. SA N..
    Ulterior, prin încheierea nr. 61 din 15.05.2002 a T r i b u n a l u l u i V r a n c e a a fost admisă cererea pentru deschiderea procedurii de reorganizare şi falimentului SC N. SA N., numindu-se administrator judiciar SC F. Expert ´96 SRL F.
    La data de 18.09.2002 s-a dispus trecerea în procedura falimentului a SC N. SA N..
    Vânzarea activelor (activitate reţinută în actul de sesizare a instanţei drept infracţiunea de bancrută frauduloasă) s-a realizat la data de 11.04.2003, reprezentând în fapt vânzarea activelor SC D. SA către SC E. România SRL, operaţiune aprobată prin hotărârea acţionarilor SC D. SA.
    Este adevărat că această vânzare a avut ca obiect aportul social adus de SC N. SA N. (reprezentată la acea dată de inculpat), în valoare de 6.732.000.000, dar această situaţie nu poate constitui obiect material al infracţiunii de bancrută frauduloasă.
    Aşa cum s-a arătat mai sus, bunurile supuse vânzării au reprezentat un aport al SC N. SA, la constituirea SC D. SA N., ori din acel moment (al constituirii SC D. SA) aportul în natură a devenit proprietatea noii societăţi comerciale, iar SC N. SA a predat dreptul de proprietate asupra activelor aduse ca aport.
    În concluzie, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, întrucât nu se poate aprecia că a existat o vânzare de active din patrimoniul SC N. SA în timpul procedurii falimentului, nu se poate ajunge nici la concluzia că infracţiunea de bancrută frauduloasă există.
    Având în vedere cele mai sus arătate, nu poate fi primit motivul de apel al Parchetului de pe lângă T R I B U N A L U L V R A N C E A şi nu se poate dispune condamnarea inculpatului.
    2. Considerăm că este nefondat motivul de apel al Parchetului vizând schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului, din infracţiunea prevăzută de art. 25 Cod penal în referire la art. 289 Cod penal în infracţiunea prevăzută de art. 25 Cod penal în referire la art. 246 Cod penal raportat la art. 258 Cod penal.
    Activitatea inculpatului B. M., de a solicita numitului E. H. – director la SC E. – Sucursala V – să avalizeze un bilet la ordin, în condiţiile în care nu avea disponibil în cont, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la fals intelectual, motivat de următoarele considerente:
    Aşa cum se poate observa, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă T R I B U N A L U L V R A N C E A nr. 855/P/2003 (prin care a fost trimis în judecată inculpatul B. M. pentru infracţiunile deduse judecăţii) s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului E. H. pentru infracţiunea prev. de art. 289 Cod penal, conform art. 10 lit. b1 Cod procedură penală, cu aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în cuantum de 1.000.000 lei ROL.
    Împotriva acestei dispoziţii din rechizitoriul nr. 855/P/2003 numitul E. H. s-a adresat instanţei cu plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 Cod procedură penală.
    Prin sentinţa penală 1824 din 03.06.2005 a J u d e c ă t o r i e i F o c ş a n i, definitivă prind ecizia penală 136 din 15.03.2006 a Curţii de A P E L G A L A Ţ I, a fost admisă plângerea petentului E. H., s-a desfiinţat rechizitoriul numai cu privire la soluţia luată faţă de acesta şi s-a reţinut cauza spre rejudecare, iar în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului E. H. pentru infracţiunea prev. de art. 289 Cod penal.
    Astfel, întrucât faţă de numitul E. H. a fost pronunţată o soluţie definitivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 289 Cod penal se impune reţinerea în prezenta cauză, faţă de inculpatul B. M., a infracţiunii prev. de art. 25 Cod penal în ref. la art. 289 Cod penal, existând o strânsă legătură între activitatea desfăşurată de cei doi.
    3. Cu privire la motivele de apel invocate de inculpat – pe latură penală – considerăm că acestea sunt nefondate.
    Analizând actele şi lucrările dosarului, considerăm că în mod corect prima instanţă a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpat, cu privire la infracţiunile prev. de art. 25 Cod penal în ref. la art. 289 Cod penal; art. 291 Cod penal şi art. 272 alin. 1 pct. 2 din Legea 31/1990 întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
    Conform art. 13 Cod procedură penală „în caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plângerii prealabile, inculpatul poate cere continuarea procesului penal”.
    În speţă, inculpatul nu a formulat în mod expres o astfel de cerere, întemeiată pe art. 13 Cod penal, privind continuarea procesului penal nici în faţa instanţei de fond şi nici cu ocazia judecării apelului.
    Apărările formulate de inculpat, prin care solicită achitarea pentru infracţiunile arătate mai sus, nu echivalează în sensul legii cu o cerere expresă de continuare a procesului penal.
    În practica judiciară şi în doctrina de specialitate s-a stabilit că prevederile art. 13 Cod procedură penală instituie posibilitatea inculpatului de a cere în faţa instanţei de judecată continuarea procesului penal. De asemenea, în baza acestei cereri, inculpatul are posibilitatea de a solicita administrarea oricăror probatorii în baza cărora s-ar putea stabili nevinovăţia sa şi implicit aplicarea unei soluţii de achitare.
    Cum în speţă, inculpatul nu a înţeles să formuleze expres o astfel de cerere considerăm că soluţia de încetare a procesului penal, cu privire la cele trei infracţiuni reţinute în sarcina sa, este legală şi temeinică, neimpunându-se reformarea acesteia.
    Mai mult, observăm din concluziile scrise depuse la dosarul instanţei de fond (pag. 266) faptul că inculpatul a solicitat „în subsidiar”achitarea (punctul 2 concluzii) şi „în primul rând” încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. g Cod procedură penală pentru infracţiunile prev. de art. 25 Cod penal în ref. la art. 289 Cod penal, art. 291 Cod penal şi art. 272 pct. 2 din Legea 31/1990 (punctul 1 concluzii).
    Având în vedere cele arătate mai sus, considerăm ca fiind nefondat motivul de apel privind achitarea conform art. 10 lit. d Cod procedură penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea 31/1990.
    Activitatea desfăşurată de inculpat – descrisă în mod complet de instanţa de fond – contrar intereselor SC N. SA N. şi în detrimentul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 272 pct. 2 din Legea 31/1990, neputându-se dispune achitarea conform art. 10 lit. d Cod procedură penală, în condiţiile în care inculpatul ar fi solicitat continuarea procesului penal.
    Probatoriile administrate în cauză conduc la concluzia că inculpatul a acţionat contrar intereselor societăţii pe care o reprezenta, în condiţiile în care a constituit o a doua ipotecă, deşi valoarea creditului nerambursat era de 1.800.000.000 lei ROL (cu tot cu dobânzi), iar activele din primul contract de ipotecă se ridicau la suma de 3.059.092.658 lei ROL.
    De asemenea, inculpatul nu a luat nicio măsură pentru a contesta executarea silită, deşi era reprezentantul SC N. SA, în condiţiile în care bunurile supuse acestei executări silite au fost subevaluate şi, mai mult, au fost vândute la licitaţie două obiective care nu făceau obiectul nici a unui contract de ipotecă.
    4. Cu privire la latura civilă a cauzei, considerăm că motivul de apel al inculpatului este fondat, iar motivul de apel invocat de Parchetul de pe lângă T R I B U N A L U L V R A N C E A este nefondat.
    Prin sentinţa penală apelată, instanţa a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 13.284.500.000 lei ROL despăgubiri civile către SC N. SA N. reprezentată de SC F. Expert 96 SRL F şi a constatat că AVAS B nu s-a constituit parte civilă.
    Instanţa de fond a reţinut că despăgubirile acordate de SC N. SA N. derivă din infracţiunea prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea 31/1990.
    Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului – referitor la latura civilă a cauzei se constată următoarele:
    - Cu ocazia soluţionării cauzei în primul ciclu de judecată, prin sentinţa penală 3522/15.11.2005 a J u d e c ă t o r i e i F o c ş a n i (Dosar nr. 7502/2004) inculpatul a fost obligat la plata sumei de 6.732.000.000 lei ROL despăgubiri către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
    Prin decizia penală 212 din 27.04.2006 a T r i b u n a l u l u i V r a n c e a, a fost admis apelul declarat de inculpat, s-a desfiinţat sentinţa penală 3552/15.01.2005 a J u d e c ă t o r i e i F o c ş a n i şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
    Prin sentinţa penală 642 din 22.04.2008 (Dosar ...) a J u d e c ă t o r i e i F o c ş a n i s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea T r i b u n a l u l u i V r a n c e a, sens în care a fost înregistrat dosarul nr... în care s-a pronunţat sentinţa penală apelată.
    - Pe parcursul întregii soluţionări a cauzei AVAS nu a formulat la nici un moment o cerere expresă de constituire ca parte civilă.
    Astfel, în cadrul dosarului 3502/2004 al J u d e c ă t o r i e i F o c ş a n i, reprezentantul AVAS a solicitat acordarea unui termen pentru pregătirea apărării şi prezentarea în scris a constituirii ca parte civilă (filele 57 şi 60) însă nu a depus nicio cerere privind invocarea unui prejudiciu.
    În cadrul dosarului ... al J u d e c ă t o r i e i F o c ş a n i, la fila 216, se regăsesc notele scrise depuse de AVAS prin care se solicită menţinerea obligării inculpatului la plata sumei de 673.200 lei, aşa cum se dispuseseră prin sentinţa penală 3522/15.11.2005 a J u d e c ă t o r i e i F o c ş a n i, deşi aşa cum am arătat, această hotărâre a fost desfiinţată în totalitate.
    Pe parcursul soluţionării cauzei de T R I B U N A L U L V R A N C E A, AVAS nu a formulat nicio cerere privind constituirea de parte civilă.
    - Cu privire la SC N. SA N. prin lichidator SC F. Expert 96 SRL F, constatăm că aceasta s-a constituit parte civilă cu suma de 2.808.586 lei (fila 122 dosar ... al J u d e c ă t o r i e i F o c ş a n i), reprezentând masa credală nerecuperată.
    Analizând şi coroborând întreg materialul probator administrat în cauză, considerăm că în mod corect instanţa de fond nu l-a obligat pe inculpat către SC N. SA N. la plata sumei de 2.808.586 lei, întrucât acest presupus prejudiciu derivă din infracţiunea de bancrută frauduloasă.
    Or, conform art. 346 alin. 3 Cod procedură penală, nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul când achitarea s-a pronunţat pentru că fapta nu există.
    Considerăm că în mod greşit a fost obligat inculpatul către SC N. SA la plata sumei de 13.284.500.000 lei ROL.
    Aşa cum am arătat mai sus, acest prejudiciu derivă din infracţiunea prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea 31/1990, cu privire la care s-a dispus încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b în ref. la art. 10 lit. g Cod procedură penală.
    Însă, din nici un act aflat la dosarul cauzei nu rezultă împrejurarea că SC N. SA N. a înţeles să se constituie parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 13.284.500.000 lei (ci doar cu suma de 2.808.586 lei la care am făcut referire mai sus.
    Conform art. 15 Cod procedură penală, persoana vătămată se poate constitui parte civilă în contra inculpatului în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.
    Conform art. 17 Cod procedură penală, acţiunea civilă poate fi pornită şi exercitată din oficiu când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
    În speţă însă dispoziţiile art. 17 Cod procedură penală nu au aplicabilitate, SC N. SA N. este o persoană juridică, aflată în procedura falimentului, ale cărei interese sunt apărate de lichidatorul SC F. Expert 96 SRL F.
    Având în vedere cele mai sus arătate, atâta timp cât SC N. SA prin lichidator nu a înţeles să formuleze pretenţii civile în cuantum de 13.284.500.000 lei (prin constituirea expresă ca parte civilă), considerăm că în mod greşit instanţa a dispus obligarea inculpatului la plata acestei sume.
    Nu poate fi primit motivul de apel al Parchetului în sensul obligării inculpatului doar la plata sumei de 6.732.000.000 lei ROL, pentru a nu se agrava situaţia inculpatului în propria cale de atac.
    Aşa cum am arătat mai sus, în primul ciclu de judecată, prin sentinţa penală 3522/15.11.2005 inculpatul a fost obligat la plata sumei de 6.732.000.000 lei ROL, însă faţă de AVAS B, în privinţa căreia am arătat că nu există nicio cerere de constituire ca parte civilă.
    Or, nu putem prin această hotărâre să considerăm că o parte vătămată, SC N. SA, se poate substitui unei alte părţi vătămate, AVAS B, şi poate beneficia de despăgubirile pe care nu a înţeles să le solicite.
    Faţă de cele de mai sus, se va admite apelul declarat de inculpatul B. M., se va desfiinţa în parte sentinţa penală 60 din 10.02.2009 a T r i b u n a l u l u i V r a n c e a, numai în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei şi în rejudecare, se va înlătura din sentinţa penală apelată dispoziţia prin care „a fost obligat inculpatul B. M. la 13.284.500.000 lei despăgubiri civile către SC N. SA N. reprezentată de SC F. Expert 96 SRL F”.
    Se va respinge, ca nefondată, cererea formulată de partea vătămată SC N. SA N. prin lichidator SC F. Expert SRL F privind obligarea inculpatului B. M. la plata sumei de 2.808.586 lei cu titlu de despăgubiri civile.
    Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
    Se va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă T R I B U N A L U L V R A N C E A împotriva sentinţei penale 60 din 10.02.2009 a T r i b u n a l u l u i V r a n c e a.
    Văzând şi disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală;
    PENTRU ACESTE MOTIVE
    ÎN NUMELE LEGII
    DECIDE:
    ADMITE apelul declarat de inculpatul B. M. (fiul lui D. şi E., născut la data de 29.10.1957 în comuna O., judeţul G, CNP ..., domiciliat în oraşul N.,..., judeţul V) împotriva sentinţei penale nr. 60 din 10.02.2009 a T r i b u n a l u l u i V r a n c e a.
    Desfiinţează în parte sentinţa penală 60 din 10.02.2009 a T r i b u n a l u l u i V r a n c e a, numai în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei şi în rejudecare:
    Înlătură din sentinţa penală apelată dispoziţia prin care „a fost obligat inculpatul B. M. la 13.284.500.000 lei despăgubiri civile către SC N. SA N. reprezentată de SC F. Expert 96 SRL F”.
    Respinge, ca nefondată, cererea formulată de partea vătămată SC N. SA N. prin lichidator SC F. Expert SRL F privind obligarea inculpatului B. M. la plata sumei de 2.808.586 lei cu titlu de despăgubiri civile.
    Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
    RESPINGE, ca nefondat, apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ T R I B U N A L U L V R A N C E A împotriva sentinţei penale 60 din 10.02.2009 a T r i b u n a l u l u i V r a n c e a.
    În baza disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentelor apeluri rămân în sarcina statului.
    Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru apelantul inculpat B. M., intimata parte civilă A.V.A.S. B şi intimata parte vătămată SC N. SA N., prin lichidator F. Expert 96 SRL F.
    Pronunţată în şedinţă publică azi, 17 E. 2009.
    PREŞEDINTE, JUDECĂTOR,
    ...... ... ...
    Grefier,
    Red. M. .../21.12.2009
    Tehnored. G.V./2 ex./22.01.2010
    Fond: F. E.