Echipa Contabilii.ro

Decizie nr. 401/2009 din 04/06/2009 infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990)

Attention: open in a new window. PDFPrintE-mail

Secţia penală a Curţii de apel

 
Decizie nr. 401/2009
din 04/06/2009

infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990)

 

    Sursa: JURINDEX
    Dosar nr...
    R O M Â N I A
    CURTEA DE A P E L B A C Ă U
    SECŢIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
    DECIZIA PENALĂ nr. 401
    Şedinţa publică din data de 04 iunie 2009
    Completul compus din:
    PREŞEDINTE : ... ...
    JUDECĂTORI : ... ...
    ... ...
    GREFIER: ... ...
    ***********
    M i n i s t e r u l P u b l i c – Parchetul de pe lângă Curtea de A p e l B a c ă u - legal reprezentat de – O. O. – procuror
    La ordine au venit spre soluţionare recursurile declarate de inculpatul P. G, partea vătămată N. N. şi partea civilă SC „B.” SRL O. E., împotriva deciziei penale nr. 543/A din data de 09 decembrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B a c ă u în dosarul nr....
    Dezbaterile în cauza de faţă s-au desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
    La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns recurentul inculpat - asistat de apărători aleşi av.U. M. şi av.J. T. şi av.E. F. – apărător ales pentru recurentul parte vătămată şi recurenta parte civilă, lipsă fiind celelalte părţile.
    Procedura de citare a fost legal îndeplinită
    S-a făcut referatul oral al cauzei, după care:
    Instanţa – având în vedere soluţia pronunţată în cauză în conformitate cu dispoziţiile art.38514 al.11 Cod procedură penală, aduce la cunoştinţa recurentului inculpat că are dreptul de a nu face nicio declaraţie în faţa instanţei de recurs, că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa, dar că are şi posibilitatea de a se prevala de dreptul la tăcere.
    Recurentul inculpat P. G precizează că nu înţelege să fie audiat, respectiv să dea declaraţie în faţa instanţei de control judiciar.
    Instanţa pune în discuţia părţilor dispoziţiile art.38510 al.2 Cod procedură penală în ce priveşte motivarea recursului formulat de recurenta parte civilă S.C.”B.” S.R.L. O. E..
    ....E. F. arată că nu mai sunt alte motive de recurs.
    Nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor pentru dezbateri.
    ....E. F. – având cuvântul pentru recurentul parte vătămată N. N. – consideră că daunele acordate au fost prea mici întrucât a solicitat daune morale de 50.000 Euro. Sunt 15 ani de la săvârşirea faptei şi N. N. a fost afectat de acţiunile inculpatului, iar suma de 5.000 Euro nu este în măsură să repare pagubele provocate.
    Solicită reaprecierea acordării daunelor morale.
    ....U. M. – având cuvântul pentru recurentul inculpat – precizează că unul din motivele de recurs se referă la cele patru infracţiuni de gestiuni frauduloasă, care au fost reţinute în sarcina inculpatului.
    Cu privire la aceste infracţiuni, solicită achitarea inculpatului întrucât consideră că aceste fapte reţinute ca gestiune frauduloasă, sunt – de fapt – acte de comerţ, care intervin frecvent în activităţile comerciale. Faptul că inculpatul nu a recuperat debitele nu poate fi socotită rea credinţă.
    Cu privire la prima faptă, arată că la data de 20.04.1994 inculpatul a trimis la export o remorcă cu lemn la vama din Nădlac, dar care a fost refuzată susţinându-se că nu corespunde calităţii.
    Returnarea acestor produse, care nu corespundeau calităţii, nu era în sarcina inculpatului, iar plata transportului nu s-a putut face nu pentru că nu a vrut P., ci pentru că plata se făcea în momentul în care D.ul emitea factură. În acest sens, chiar şi expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit că inculpatul nu avea această sarcină, ci cei care au rămas la conducerea societăţii după plecarea sa din societate.
    O altă faptă reţinută în sarcina inculpatului, este aceea că în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, a expediat către o societate din A, în vederea exportării către o firmă italiană, produse din lemn în valoare de aproximativ 16 milioane lei. Datorită calităţii necorespunzătoare firma italiană a refuzat plata, iar pentru a nu fi returnată marfa în ţară, inculpatul a redus preţul la J.
    Inculpatul nu ar fi putut lua singur această hotărâre, ci doar împreună cu ceilalţi asociaţi.
    Cu privire la reducerea preţului sunt probe indubitabile că inculpatul nu are nicio vină având în vedere declaraţia lui N. N., că dumnealui a însoţit marfa în Italia şi a încasat 1 din preţ, deci, implicit a acceptat preţul. În acelaşi sens sunt expuse şi concluziile expertizei contabile, la punctul 17. S-au depus şi acte din care rezultă că N. încasa banii, aşa cum este procesul verbal încheiat de Controlul Financiar de Stat, prin care s-a dispus amendarea pentru nepatrierea mărfii sau declaraţia administratorului E. N. care a declarat că N. achita la firmă în valută.
    Mai mult, în raportul de expertiză, punctul 11 – 16, s-a stabilit că marfa a plecat corect din ţară şi încasarea unor sume mai mici nu-i poate fi imputată inculpatului.
    În al treilea rând, s-a mai reţinut că inculpatul, în calitate de administrator, la data de 10 august 1994 a expediat către societatea „D.” 32 de căsuţe din lemn fără să fi plătit contravaloarea acestora.
    Dacă P. nu ar fi luat măsuri pentru asigurarea plăţii atunci, într-adevăr ar fi prejudiciat societatea, ori rezultă din protocolul încheiat la data de 10.08.1994 fl.123), că a fost stabilit un termen de plată, iar în caz contrar vor fi restituite căsuţele la SC B. SRL.
    Cu privire la acest litigiu, părţile s-au judecat pe cale civilă şi nu s-a stabilit nicio culpă lui P., iar punerea în executare trebuia urmărită de cei care au venit după plecarea inculpatului din societate.
    În ceea ce priveşte cea de a patra infracţiune, cum că şi-ar fi însuşit o sumă de bani în valută, precizează că din probele existente la dosar (fl.150 d.u.p.) inculpatul recunoaşte că suma a fost adusă de D. E. din Italia şi dată lui P. să o dea societăţii din A.
    Şi cu privire la această sumă s-au judecat pe cale civilă şi acţiunea a fost respinsă pentru că operaţiunea s-a făcut împotriva legii. Inculpatul a făcut operaţiunea cu acordul părţii vătămate.
    Cu privire la aceste infracţiuni, arată că înţelege să invoce – practic – că hotărârea instanţei de apel este nemotivată, nu se pronunţă în nici un fel asupra probelor administrate, se reiau doar capetele de acuzare cu care a fost sesizată instanţa prin rechizitoriu, dar motivele care duc la convingerea instanţei că inculpatul este vinovat de săvârşirea acestor infracţiuni, nu rezultă. S-a precizat că ar fi avut în vedere declaraţii, dar nu s-a motivat pentru ce au fost respinse probele inculpatului.
    ....J. T. – având cuvântul pentru recurentul inculpat – consideră că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este criticabilă şi ar putea duce la o casare întrucât nu este motivată cu privire la analiza probelor care au fost înlăturate şi cu privire la latura civilă.
    Motivarea este luată după rechizitoriu, deşi au fost făcute probe pentru fiecare faptă, probe care au fost ignorate.
    Cele patru infracţiuni de gestiune frauduloasă au fost motivate doar sub forma că există vinovăţie.
    Pune în discuţie alte două fapte reţinute în sarcina inculpatului, pentru care instanţa de apel nu a motivat nereţinerea probelor.
    Una dintre aceste infracţiuni, este aceea că la data de 24.03.1994, inculpatul – în calitate de administrator – a vândut brutăria unităţii şi s-a reţinut că a luat cu titlu de avans 10 milioane lei, pe care şi-ar fi însuşit-o.
    Arată că în mod constant inculpatul a declarat că nu se face vinovat, iar probele susţin declaraţia acestuia.
    Pe data de 24.03.1994, moment la care coacţionarul italian N. N. nu cunoştea limba română şi a angajat translator în persoana d-nei E. D., inculpatul împreună cu cei doi s-au deplasat la locul unde se afla cumpărătorul E.i, a încasat suma de 10 milioane lei, sumă pe care i-a dat-o părţii vătămate pentru a o depune în contabilitate. Declaraţia inculpatului în acest sens, precum şi declaraţia martorei E. D. sunt susţinute de acte contabile, care certifică că a doua zi N. N. a depus suma de bani în contabilitate, însă într-un alt cont decât în cel prevăzut de lege.
    De asemeni, la data de 24.03.1994 s-a încheiat şi un proces verbal, din care rezultă că inculpatul a primit suma de bani de la E.. Dacă ar fi intenţionat să-şi însuşească suma, nu ar mai fi încheiat procesul verbal.
    Aceste probe au fost înlăturate, însă nu au fost motivate înlăturările.
    N. N. – care face prima plângere la data de 11 noiembrie 1999 – fl.152 d.u.p. – declară că îl reclamă pe P. pentru şantaj întrucât l-a ameninţat că şi-a însuşit bani din vânzarea E.i.
    Aceeaşi situaţie este şi pentru cea de a doua infracţiune, că nu a înregistrat suma în contabilitate, apărarea este aceiaşi.
    Cu privire la infracţiunea de şantaj, greşit a fost reţinută vinovăţia inculpatului, deşi două instanţe de fond au pronunţarea achitarea inculpatului pentru această infracţiune.
    Instanţa de apel reţine săvârşirea infracţiunii pentru motivarea: fiind exclus din consiliul de administraţie, inculpatul l-a constrâns pe N. N. să încheie contractul de creanţă pentru suma de 20.000 Dolari. Mai reţine instanţa de apel că inculpatul nu avea de ce să primească această sumă pentru că aşa cum rezultă din bilanţul contabil, nu a fost niciun fel de profit, dar nu a examinat faptul că cele 5 procente sunt din întregul activ al societăţii.
    Consideră că totul a pornit de la încheierea acestui contract de creanţă şi N. N. nu a urmărit decât un singur aspect, respectiv anularea actului de creanţă. De fapt, nu a existat niciun fel de şantaj şi nicio ameninţare, s-a făcut datorită faptului că aşa a dorit inculpatul întrucât societatea mergea foarte prost.
    S. a se observa că la data de 15 februarie 1995 în Adunarea generală, inculpatul – în plină şedinţă – a spus că nu înţelege să mai stea în societate, acuzându-l pe N. că a făcut pagubă societăţii şi anunţă că este dispus să-şi vândă acţiunile.
    Ca urmare, s-a încheiat contractul de creanţă, actele au fost semnate de N. şi alte patru persoane, însă a fost acuzat de şantaj doar de N..
    Ei au căzut la înţelegere că valoarea celor 5 părţi sociale este în sumă de 20.000 Dolari şi s-a încheiat un act adiţional prin care N. preia cele 5 părţi.
    De reţinut este faptul că şi un alt acţionar - M. - s-a retras din societate şi a cedat cele 5 părţi sociale ale sale tot lui N. pentru suma de 15.000 – 20.000 dolari şi primeşte în schimbul acestei sume nişte aparate de jocuri.
    În niciun caz nu se poate reţine că prin şantaj şi ameninţare inculpatul a obţinut încheierea contractului de creanţă.
    Mai mult, la instanţa de apel s-a susţinut că partea vătămată a fost grav prejudiciată, că datorită acţiunilor lui P. societatea a dat faliment, însă aşa-zisa infracţiune de şantaj s-a petrecut în anul 1995, iar inculpatul este chemat la parchet în anul 1999. Motivarea instanţei de apel se bazează pe declaraţiile a doi martori care au susţinut că inculpatul încă din anul 1994 îl ameninţa pe N., însă nu s-a reţinut faptul că acesta din urmă la momentul respectiv nu cunoştea limba română, lucru declarat tot de cei doi martori.
    Nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii de şantaj întrucât aceasta trebuie să aibă un folos obţinut în mod injust şi consideră că daunele morale sunt nefondate şi ca efect al achitării, solicită înlăturarea acestora.
    ....E. F. – având cuvântul cu privire la recursul declarat de inculpat – solicită respingerea acestuia pe infracţiunea de şantaj întrucât instanţa de apel a pronunţat o soluţie corectă.
    Sunt întrunite elementele infracţiunii de şantaj întrucât s-au încheiat acte, dovezi sunt suficiente, la momentul încheierii contractului erau deja reproşuri pentru P. şi nu i se poate imputa lui N., care nu era administrator, că ar fi făcut ilegalităţi.
    Dacă s-au acceptat timp de doi ani de zile ilegalităţi din partea inculpatului, acesta vine apoi şi spune că N. a făcut ilegalităţi, însă acesta din urmă nu avea calitate de reprezentare.
    Mai mult, având în vedere raportul de expertiză, cât şi procesele verbale de la adunările generale, societatea a fost de atunci adusă la faliment.
    În anul 1994 se întrunesc şi s-a stabilit că inculpatul nu mai este unic administrator şi toate tranzacţiile vor fi semnate de toţi acţionarii societăţii.
    Inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru infracţiuni săvârşite în perioada anterioară, deşi de atunci activitatea societăţii era foarte proastă. Însă, după ce i-a spus să nu mai facă niciun fel de tranzacţie, acesta a continuat să facă.
    Inculpatul l-a ameninţat pe partea vătămată că dacă nu îi dă banii, va face puşcărie (fl.251 d.u.p.) şi sunt probe că inculpatul a venit pregătit pentru executarea societăţii, cu contractul pregătit de acasă şi l-a pus să semneze cu ameninţarea că poliţistul este la uşă.
    Un alt aspect de reţinut, este faptul că la înfiinţarea societăţii nu a adus niciun bun la societate, nu a creditat niciodată societatea, deci nu există un temei pentru care partea vătămată să-i dea lui P. suma de 20.000 dolari.
    În legătură cu momentul denunţului, precizează că lucrurile au denaturat, însă momentul nu contează.
    Solicită reţinerea infracţiunii de şantaj, iar în ceea ce privesc infracţiunile de gestiune frauduloasă, consideră că acestea există pentru că inculpatul a făcut în continuare tranzacţii, deşi se hotărâse cu totul altceva în cadrul adunării generale.
    ....J. T. – în replică – precizează că întrebarea care se pune este dacă şi M. l-a şantajat pe N..
    ....E. F. – în replică – arată că M. nu a vrut niciodată suma de 15.000 dolari, ci a primit aparatele de jocuri pentru care – de altfel – a existat şi clauză penală în cazul neridicării acestora.
    ....U. M. – având cuvântul cu privire la excepţia invocată de instanţă, respectiv cea prevăzută de art.38510 al.2 C.p.p. – precizează că recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege, respectiv trebuie depuse cu 5 zile înainte de primul termen de judecată.
    Solicită a se avea în vedere numai motivele de casare luate din oficiu, iar recursul părţii civile SC „B.” SRL a fi considerat nemotivat.
    Reprezentantul M i n i s t e r u l u i P u b l i c solicită respingerea recursurilor ca nefondate, menţinerea hotărârii instanţei de apel, corect s-a dispus achitarea inculpatului şi corect s-a stabilit prejudiciul. Solicită obligarea recurenţilor la cheltuieli judiciare către stat.
    Recurentul inculpat – având cuvântul – precizează că se raliază concluziilor apărătorilor săi şi că este total nevinovat.
    C U R T E A
    - DELIBERÂND -
    Asupra recursurilor penale de faţă, constată următoarele:
    Prin sentinţa penală nr.1067 din data de 30.03.2004, pronunţată de J u d e c ă t o r i a B a c ă u, în baza art.11 pct.2 lit.b, raportat la art.10 lit.g Cod procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului P. G, fiul lui G şi al P., născut la 14.06.1958, domiciliat în B, str. ... cel E., . 13, .A, .6, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.194 pct.5 din Legea nr. 31/1990, art. 40 din Legea nr. 81/1991, cu referire la art.289 Cod penal şi art. 11 din Legea nr. 87/1999, cu aplicarea art. 13 Cod penal, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
    În baza art. 11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, a fost achitat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 214 Cod penal, cu aplicarea art.13 Cod penal, întrucât lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
    În baza art. 14, 346 Cod procedură penală a fost admisă acţiunea civilă a Administraţiei Finanţelor Publice B cu suma de 3.813.500 lei, daune materiale, în sensul obligării inculpatului la plata acestei sume.
    În baza art. 14, 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 şi 999 Cod civil, a fost admisă în parte acţiunea civilă a S.C. „B." S.R.L. şi a fost obligat inculpatul la plata a 10.000.000 lei cu titlul de daune materiale.
    Au fost respinse celelalte pretenţii civile ale părţii civile S.C. „B." S.R.L., ca neîntemeiate, în baza art. 14, 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 şi 999 Cod civil, a fost respinsă acţiunea civilă a părţii civile N. N., ca neîntemeiată.
    A fost respinsă cererea de desfiinţare a Contractului de cesiune de creanţă, ca neîntemeiată.
    În baza art.192 pct.3 lit.a şi b Cod procedură penală, au fost obligaţi inculpatul la plata a 10.000.000 lei şi părţile vătămate S.C."B."S.R.L. şi N. N., la plata a 5.000.000 lei, fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.
    Pentru pronunţarea sentinţei, prima instanţă a reţinut că la data de 6.07.1992 inculpatul împreună cu N. N. şi M. J., a înfiinţat Societatea Comercială „B." S.R.L. O. E., cumpărând şi folosind grajdurile fostului C.A.P. O. E., societate care are ca obiect de activitate exploatarea şi preluarea materialului lemnos, la formarea capitalului social, primul contribuind cu 90%, iar ceilalţi doi cu câte 5%.
    Prin hotărârea Adunării Generale a asociaţilor din 15.01.1994 inculpatul împreună cu E. E. şi N. B. au fost aleşi şi au format Consiliul de Administraţie a societăţii menţionate, precizându-se prin hotărâre că toate tranzacţiile privind bunurile societăţii vor fi legale numai cu aprobarea sub semnătură a tuturor membrilor Consiliului de Administraţie.
    B. de funcţia obţinută, inculpatul, la data de 24.03.1994 a vândut din patrimoniul societăţii către S.C „E." S.N.C. B cu suma de 31.000.000 lei, brutăria unităţii împreună cu toate instalaţiile, fără a o înregistra în contabilitatea societăţii, prin aceasta sustrăgând unitatea de la plata taxelor pe valoarea adăugată în sumă de 4.728.740 lei.
    Activitatea infracţională a inculpatului expusă mai sus a întrunit elementele constitutive ale infracţiunilor de însuşire de bunuri ale unităţii, neînregistrare de operaţii în contabilitate şi evaziune fiscală, prevăzute de art. 194, pct. 5 din Legea nr. 31/1990, art. 40, din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289/1 Cod penal şi art. 11 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 Cod penal. Apărarea acestuia, cum că ar fi dat suma de 10.000.000 lei asociatului N. N., nu este susţinută de nici o probă aflată la dosar, urmând a fi înlăturată.
    Întrucât pentru aceste fapte a intervenit prescripţia răspunderii penale, în baza art. 11 pct.2 lit.b, raportat la art. 10 lit.g Cod procedură penală, instanţa a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunile arătate mai sus.
    Acelaşi inculpat, la data de 20.04.1994 a trimis la export un camion ... cu remorcă încărcat cu produse din lemn, dar care vama Nădlac a refuzat-o, deoarece marfa în valoare de 3.495.667 lei nu corespunde cu cea înscrisă în E. 1882 din 3.05.1994, produsele fiind reţinute de D. (S.C. „N." S.R.L. B) în contul transportului.
    De asemenea, inculpatul, cu facturile ..., ... şi ... a expediat către S.C. „J." S.R.L. A mai multe produse din lemn în valoare de 16.136.555 lei.
    Datorită calităţii necorespunzătoare a produselor partenerul extern a refuzat primirea acestor mărfuri, iar pentru a nu fi retransportate în ţară, inculpatul a redus preţul la J.
    Mai mult decât atât, partenerul extern nu a achitat nici măcar această sumă în totalitate, ci doar 5.092.890 lei aducându-se un prejudiciu societăţii în sumă de 11.110.102 lei.
    De asemenea inculpatul la data de 11.09.1994 a dat lui E. N. suma de 3.391.350 lei (2066 dolari SUA), care aparţinea părţii vătămate, fără a avea aprobarea celorlalţi membri ai Consiliului de Administraţie.
    Acelaşi inculpat la data de 10.08.1994 cu factura ... a expediat către S.C. „D." S.R.L. B un număr de 32 căruţe lemn în sumă de 20.684.227 lei fără ca societatea cumpărătoare să fi plătit contravaloarea acestora.
    Operaţiunile comerciale arătate mai sus, încuviinţate de inculpat, fără ca ceilalţi asociaţi, inclusiv cel majoritar, să intervină, să-şi exprime dezacordul, sunt frecvente între comercianţi.
    Împrejurarea că societatea la care inculpatul era membru în consiliul de administraţie nu a recuperat debitele de la partenerii comerciali nu denotă rea-credinţă din partea inculpatului. Asta nici în ceea ce priveşte calitatea necorespunzătoare a mărfurilor.
    Urmând ca S.C „B." S.R.L. să-şi exercite drepturile, inclusiv pe calea justiţiei, faţă de debitori, răspunderea administratorului fiind subsidiară, bazată pe culpă, în administrarea societăţii, şi angajată doar dacă alţi asociaţi nu au încasat datoriile.
    Societăţile italiene care erau în relaţii de afaceri cu partea vătămată fuseseră contactate de asociatul N. N., vinovăţia inculpatului în alegerea acestora şi în colaborarea defectuoasă cu ele, nu a putut fi reţinută.
    Pentru aceste considerente, instanţa, în baza art. 11 pct.2 lit.a, raportat la art. 10 lit.d Cod procedură penală, a ţinut seama şi de dispoziţiile art.13 Cod procedură penală de care inculpatul a înţeles să se folosească, a achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 Cod penal, cu aplicarea art.13 Cod penal, întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, iar în baza art. 14, 346 Cod procedură penală, raportat la art.998 şi 999 Cod civil, a fost respinsă acţiunea civilă privind prejudiciul reclamat de S.C. „B." S.R.L., corespunzător acestei infracţiuni.
    În ce priveşte săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 Cod penal, de către inculpat, instanţa nu a putut reţine din probatoriul administrat în cauză o activitate infracţională de această natură.
    Martorii care vin să confirme ipoteza şantajului sunt apropiaţi ai lui N. N., asociaţi care au rămas în consiliul de administraţie al S.C. „B." S.R.L. de altfel, „ameninţarea" inculpatului cum că va sesiza organele de cercetare penală cu privire la activităţile infracţionale ale lui N. N., chiar pusă în practică, nu reprezintă o constrângere ilicită, în sensul art. 194 Cod penal ci un drept constituţional al oricărui cetăţean.
    Numai o persoană care nu are încredere în organele judiciare şi doreşte să ascundă activităţi în afara legii, se poate considera „constrânsă” să facă ceva, însă aceste relaţii sociale nu sunt protejate de legea penală.
    Pentru aceste considerente, în baza art. 11 pct.2 lit.a, raportat la art. 10 lit.d Cod procedură penală, ţinând seama şi de dispoziţiile art. 13 Cod procedură penală, de care inculpatul a înţeles să se folosească, instanţa a achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, întrucât faptei i-a lipsit unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
    Corespunzător sumei de 10.000.000 lei, neînregistrată în contabilitatea societăţii, s-a produs prejudiciul în sumă de 3.813.500 lei în ceea ce priveşte Administraţia Finanţelor Publice B-F., daune evidenţiate în adresa depusă la dosar şi pe care inculpatul a fost obligat să le plătească, în baza art. 14, 346 Cod procedură penală.
    De asemenea inculpatul a fost obligat, în baza art. 14, 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 şi 999 Cod civil, la plata a 10.000.000 lei către S.C. „B." S.R.L., daune materiale.
    Au fost respinse celelalte pretenţii civile ale S.C. „B.”, cele materiale după cum s-a arătat mai sus, iar cele morale, având în vedere că partea vătămată este persoană juridică.
    În ceea ce priveşte partea vătămată N. N., instanţa a apreciat că nu a fost prejudiciată atâta timp cât nu a existat o activitate ilicită de şantaj, în baza art. 14, 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 şi 999 Cod civil, a respins pretenţiile civile ale acestuia, inclusiv desfiinţarea contractului de cesiune de creanţă.
    Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel, în termen legal, inculpatul P. G şi părţile civile N. N. şi S.C. „B.” S.R.L. O. E..
    Prin decizia penală nr. 1265/A/23.12.2004 a T r i b u n a l u l u i B a c ă u s-a dispus în baza art. 379 pct.2 lit.a din Cod procedură penală admiterea apelului inculpatului P. G, cât şi apelul părţii civile S.C. „B.” S.R.L. O. E., jud. B, declarate împotriva sentinţei penale nr.1067/30 martie 2004 a J u d e c ă t o r i e i B a c ă u, pronunţată în dosarul nr. 15267/2003, pe care a desfiinţat-o în totalitate.
    S-a reţinut cauza spre rejudecare şi în fond, în baza art. 334 Cod procedură penală, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârşite de către inculpatul P. G din:
    1). art. 194 pct.5 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 Cod penal;
    2). art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal;
    3). art. 11 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal;
    4). art. 214 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal;
    5). art. 194 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal în următoarele infracţiuni prevăzute şi pedepsite de:
    - art.194 pct.5 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 Cod penal;
    -art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 Cod penal;
    -art. 214 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal;
    - art. 194 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal.
    În baza art. 11 pct.2 lit.b, raportat la art. 10 lit.g din Cod procedură penală, a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului P. G, cu datele de stare civilă cunoscute, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:
    art. 194 pct.5 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 Cod penal;
    art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 Cod penal;
    art. 214 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
    În baza art. 11 pct. 2 lit.a, coroborat cu art. 10 lit.d din Cod procedură penală , a fost achitat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, întrucât lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
    S-a constatat că potrivit O.G. nr.3/1992, taxa pe valoarea adăugată aferentă vânzării E.i a fost de 3.813.500 lei.
    S-a luat act că S.C. „B.” S.R.L. O. E., jud. B, a achitat T.V.A.-ul datorat bugetului de stat, prin compensare cu T.V.A. de rambursat, potrivit procesului-verbal 13314/3 febr. 1997.
    În baza art. 14, 346 Cod procedură penală şi art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul P. G să plătească părţii civile S.C. „B.” S.R.L. O. E., echivalentul în lei, la data executării a sumei de 6250 $, cu titlu de despăgubiri civile.
    Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenţii ale părţii civile S.C. „B.” S.R.L. O. E..
    Au fost respinse ca nefondate pretenţiile civile ale părţii civile N. N..
    În baza art. 348 Cod procedură penală, a fost respinsă cererea părţii civile N. N. de desfiinţare a contractului privind cesiunea de creanţă.
    În baza art. 192 pct.3 lit.a, b din Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul P. G la plata sumei de 10.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
    A fost obligată partea vătămată N. N. la plata sumei de 5.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judiciare către stat.
    A fost obligată partea civilă S.C. „B.” S.R.L. O. E. la plata sumei de 5.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
    În baza art. 379 pct.1 lit.b din Cod procedură penală, a fost respins ca nefondat apelul părţii civile N. N. declarat împotriva aceleaşi sentinţe penale.
    S-a constatat că apelanţii au avut apărători aleşi.
    Cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul inculpatului şi al părţii civile S.C. „B.” S.R.L. O. E., jud. B, au rămas în sarcina acestuia.
    În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, a fost obligat apelantul parte civilă N. N. la plata sumei de 250.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
    Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă T r i b u n a l u l B a c ă u, inculpatul P. G şi părţile civile N. N. şi S.C. „B.” S.R.L. O. E..
    Prin decizia penală nr.435/2005 a Curţii de A p e l B a c ă u, s-a dispus conform art. 385 pct.2, lit.c Cod procedură penală, admiterea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă T r i b u n a l u l B a c ă u, S.C. „B.” S.R.L., N. N. şi P. G împotriva deciziei penale nr. 1265/23 dec. 2004 a T r i b u n a l u l u i B a c ă u, pe care a casat-o.
    A fost trimisă cauza spre rejudecare la T r i b u n a l u l B a c ă u.
    A constatat că inculpatul a avut apărător ales.
    Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
    Prin decizia penală nr. 493/A/22.06.2006 a T r i b u n a l u l u i B a c ă u s-a dispus în temeiul art. 379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admiterea apelurilor declarate de apelanţii inculpaţii P. G, S.C. „B.” S.R.L. comuna O. E. şi N. N., împotriva sentinţei penale nr. 1067/30.03.2004, pronunţată în dosar penal nr. 15267/2003 al J u d e c ă t o r i e i B a c ă u.
    A fost desfiinţată în întregime sentinţa s-a reţinut cauza spre rejudecare şi în fond, în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală, raportat la art. 10 lit.b Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul P. G, fiul lui G şi P., născut la 14 iunie 1958 în D.. E., jud. N, cetăţean român, studii-liceul silvic, profesia tehnician silvic la Direţia Silvică B, stagiul militar satisfăcut, soldat, căsătorit, un copil minor, domiciliat în B, str. ... cel E., . 13, .A, .6, jud. B, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.11 din Legea nr. 87/1994.
    În temeiul art. 11 pct.2 lit.b Cod procedură penală, raportat la art. 10 lit.g Cod procedură penală, în referire la art. 124 Cod penal, s - a încetat procesul penal privind pe inculpatul P. G pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 194 pct.5 din Legea 31/1990, cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 40 din Legea 82/1991, în referire la art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal şi art. 194 al.2 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
    S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunile prevăzute de art. 266 pct.2 din Legea 31/1990 modificată, cu aplicarea art. 13 Cod penal, prevăzută de art. 37 din Legea 82/1991 şi art. 9 alin.1 lit.b din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 13 Cod penal, formulată de partea vătămată S.C. „B.” S.R.L.
    În temeiul art. 14 şi 346 Cod procedură penală şi a art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul P. G la plata sumei de 46.633.446 lei, reprezentând despăgubiri civile, reactualizată în raport de coeficientul de inflaţie la data plăţii efective, către partea civilă S.C. „B.” S.R.L. B.
    În temeiul art. 14 alin. 3 lit.a ipoteza 3 şi a art. 348 Cod procedură penală, s-a anulat contractul de cesiune creanţe încheiat la 28.02.1995 între partea vătămată N. N. şi inculpatul P. G (582/28.02.1995) şi a dispus restabilirea situaţiei anterioare prin restituirea prestaţiilor conform contractului anulat.
    A fost obligat inculpatul P. G la plata sumei de 50.000.000 lei către partea vătămată N. N. cu titlu de daune morale.
    În temeiul art. 346 alin. IV, a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă având ca obiect obligaţii fiscale aferente infracţiunii prevăzute de art. 11 din Legea nr. 87/1994, privind pe partea civilă Direcţia Finanţelor Publice B.
    În temeiul art.192 pct. 3 lit.b Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000.000 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
    În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
    Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpatul P. G şi părţile civile N. N. şi S.C. „B.” S.R.L. O. E..
    Prin decizia penală nr. 734/2.11.2006 a Curţii de A p e l B a c ă u, s-a dispus, în baza art.385/15 pct.2, lit.c Cod procedură penală, admiterea recursurilor declarate de inculpatul P. G, partea civilă S.C. „B.” S.R.L. şi partea vătămată N. N., împotriva deciziei penale nr. 493 din 22.VI.2006, pronunţată de T r i b u n a l u l B a c ă u în dosarul nr. 5440/2005, pe care o casează în întregime şi în consecinţă, s-a trimis cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă, respectiv T r i b u n a l u l B a c ă u.
    S-a constatat că inculpatul a avut apărător ales.
    Conform art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.
    Cauza a fost înregistrată la T r i b u n a l u l B a c ă u sub nr....
    Prin decizia penală nr. 364/A/28.06.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l B a c ă u s-au dispus următoarele: În baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală s-au admis apelurile declarate de inculpatul P. G şi părţile civile N. N. şi S.C. „B.” S.R.L. O. E. împotriva sentinţei penale nr.1067/30.03.2004, pronunţata in dosarul nr. 15.267/2003 al J u d e c ă t o r i e i B a c ă u.
    S-a desfiinţat in totalitate sentinţa atacată, a-a reţinut cauza spre rejudecare si in fond:
    S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor din art. 194 pct. 5 Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art.13 Cod penal, art. 40 Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 194 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 214 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal şi art. 11 Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 Cod penal, în art. 194 pct. 5 Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 40 Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 194 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal şi art. 214 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal.
    S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice in infracţiunile prevăzute de art. 266 pct. 2 Legea nr. 31/1990 modificata, cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 37 Legea nr. 82/1991 şi art. 9 alin. 1 lit. b Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 Cod penal, formulată de partea civila S.C. „B.” S.R.L. O. E..
    A fost achitat inculpatul P. G, fiul lui G si P., născut la 14.06.1958 in comuna Zarnesti, jud. N, domiciliat în B,.../A/6, jud. B, cetăţean român, studii 12 clase, ocupaţia - tehnician silvic la Direcţia T. B, căsătorit, cu un copil minor, stagiul militar satisfăcut cu gradul des soldat, fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscala, prevăzută de art. 11 Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 Cod penal, conform art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală, fapta nu este prevăzuta de legea penala.
    A încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului P. G pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 194 pct. 5 Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 40 Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 194 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal şi art. 214 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, potrivit art. 11 pct. 2 lit. b, raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penala, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
    În baza art. 14, art. 346 Cod procedură penală şi art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul P. G să plătească suma de 46.633.446 lei rol (4.663,3446 lei ron) despăgubiri civile, actualizată la data executării plaţii, către partea civilă S.C. „B.” S.R.L. O. E..
    În temeiul art. 14 al. 3 lit. a ipoteza 3 si art. 348 Cod procedură penală, a fost desfiinţat contractul de cesiune de creanţe nr. 582/28.02.1995 încheiat între partea vătămată N. N. şi inculpatul P. G şi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare prin restituirea prestaţiilor conform contractului desfiinţat.
    Potrivit art.14, art. 346 Cod procedură penală şi art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul sa plătească părţii civile N. N. suma de 5.000 lei ron daune morale.
    În baza art. 346 alin. 4 Cod procedură penală a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civila având ca obiect obligaţiile fiscale aferente infracţiunii de evaziune fiscala, prevăzută de art. 11 Legea nr. 87/1994 privind pe partea civila Ministerul Finanţelor Publice B – A.N.A.F.
    Conform art.192 pct. 3 lit.b Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
    Potrivit art.192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel au fost lăsate în sarcina statului.
    Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a avut in vedere următoarele:
    Partea civilă N. N. a criticat sentinţa ca fiind nelegală şi netemeinică deoarece:
    greşita achitare, conform art.10 lit.d Cod procedură penală, pentru infracţiunea prevăzută de art. 194 alin.2 Cod penal, întrucât fapta de ameninţare cu divulgarea unor fapte imaginare făcând aluzie la relaţiile cu agenţi de poliţie, comisă asupra unui cetăţean străin, care nu cunoştea bine limba română, făcută cu scopul de a determina încheierea unui înscris şi obţinerea unui avantaj, constituie infracţiunea prevăzută de art. 194 alin.2 Cod penal.
    greşita respingere a pretenţiilor civile, întrucât a fost prejudiciat moral prin fapta comisă de inculpat şi greşita neanulare a înscrisului contract cesiune de creanţe.
    Partea civilă S.C. „B.” S.R.L. O. E. a criticat sentinţa pentru că:
    1. greşita calificare juridică în infracţiunea prevăzută de art. 194 pct.5 din Legea 31/1990, în loc de art. 266 pct.2 din Legea 31/1990 după modificări, cu aplicarea art.13 Cod penal;
    - greşita certificare juridică în art. 11 din Legea 87/1994, în loc de art. 9 alin. lit.b din Legea 214/2005, cu aplicarea art. 13 Cod penal;
    2. greşita neacordare a pretenţiilor civile în cuantum de 29.277 dolari daune materiale şi 20.000 dolari daune morale;
    3. greşita neanulare a înscrisului contract cesiune de creanţe.
    Inculpatul P. G a apreciată sentinţa ca nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
    1. Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 194 pct.5 din Legea 31/1991, nu a încasat şi nu a folosit în scopuri personale suma de 10 milioane lei, ci ,aşa cum rezultă din declaraţia martorei E. D., a predat-o lui N. N..
    Suma de 10 milioane lei a fost încasată înaintea întocmirii actului notarial, însă la data de 17.02.1995, când a fost întocmit contractul nr. 3882 la notariat, nu mai avea calitatea de administrator.
    2. Nu a comis infracţiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 Cod penal, nici în ceea ce priveşte expedierea remorcii cu lemne către Vama Nădlac şi nici referitor la materialul lemnos vândut cu facturile nr. ..., ... şi ... şi nici pentru vânzarea celor 32 căsuţe fără achitarea preţului.
    3. Încadrarea juridică în infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea 87/1991 a fost greşită întrucât nu era administrator la data de 17.02.1995.
    Prin decizia penală nr.543/A/2008 din data de 09.12 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B a c ă u, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, au fost admise apelurile declarate de inculpatul P. G şi părţile civile N. N. şi S.C. „B.” S.R.L. O. E., a fost desfiinţată în totalitate sentinţa penală apelată, s-a reţinut cauza spre rejudecare şi, în fond:
    S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 194 pct. 5 din Legea 31/1990, art. 40 din Legea nr.82/1991, raportat la art. 289 Cod penal, art. 214 Cod penal şi art. 11 din Legea nr.87/1994, toate cu aplicarea art.13 Cod penal, în art. 194 pct. 5 Legea nr. 31/1990, art. 40 Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 Cod penal, art. 194 alin. 2 Cod penal şi art. 214 Cod penal, toate cu aplicarea art. 13 Cod penal.
    S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunile prevăzute de art. 266 pct. 2 Legea nr. 31/1990 modificata, cu aplicarea art. 13 Cod penal, art.37 din Legea nr. 82/1991 şi art. 9 alin.1 lit. b Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 Cod penal, cerere formulată de partea civila S.C. „B.” S.R.L. O. E..
    A fost achitat inculpatul P. G, fiul lui G si P., născut la 14.06.1958 în comuna E., jud. N, domiciliat in B,.../A/6, jud. B, cetăţean român, studii 12 clase, ocupaţia - tehnician silvic la Direcţia T. B, căsătorit, cu un copil minor, stagiul militar satisfăcut - soldat, fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 11 Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 Cod penal, conform art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală, întrucât fapta nu este prevăzuta de legea penală.
    S-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului P. G pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 194 pct. 5 Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 40 Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 194 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art.13 Cod penal şi art.214 Cod penal, cu aplicarea art.13 Cod penal, potrivit art. 11 pct. 2 lit. b, raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
    În temeiul art.14, art. 346 Cod procedură penală şi art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul P. G să plătească suma de 4.663,3 lei cu titlul de despăgubiri civile, actualizată la data executării plaţii, către partea civila S.C. „B.” S.R.L. O. E., prin lichidator judiciar S.C. „Profesional U.” O.
    În temeiul art. 14 alin. 3 lit. a ipoteza 3 şi art. 348 Cod procedură penală, s-a dispus desfiinţarea contractului de cesiune de creanţe nr.582/28.02.1995, încheiat între partea vătămat. N. N. şi inculpatul P. G şi restabilirea situaţiei anterioare, prin restituirea prestaţiilor conform contractului desfiinţat.
    În temeiul art. 14, art. 346 Cod procedură penală, şi art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile N. N. suma de 5.000 lei ron cu titlul de daune morale.
    În temeiul art. 346 alin. 4 Cod procedură penala, a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă, având ca obiect obligaţiile fiscale aferente infracţiunii de evaziune fiscala, prevăzută de art. 11 Legea nr. 87/1994, privind-o pe partea civilă Ministerul Finanţelor Publice B – A.N.A.F.
    Conform art. 192 pct. 3 lit.b Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
    Potrivit art.192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel au fost lăsate în sarcina statului.
    Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul a reţinut următoarele:
    La data de 6 iulie 1992 N. N., P. G şi numitul M. J., au înfiinţat Societatea Comercială „B.” S.R.L. N. E., societate care are ca obiect de activitate exploatarea şi prelucrarea materialului lemnos, la formarea capitalului social primul contribuind cu 90% iar ceilalţi doi cu câte 5%.
    Prin Hotărârea Adunării Generale a asociaţilor din 15 ianuarie 1994, P. G, E. E. şi N. B., au fost aleşi şi format Consiliul de Administraţie a societăţii menţionate mai sus, precizându-se prin hotărâre că toate tranzacţiile privind bunurile societăţii „B.” S.R.L. N. E., vor fi legale numai cu aprobarea sub semnătură a tuturor membrilor consiliului de administraţie - fl. 24-39 vol. 1. Datorită abaterilor cu consecinţe păgubitoare pentru societate, la data de 29 octombrie 1994, Adunarea Generală a Asociaţiilor, P. G a fost schimbat din Consiliul de Administraţie cu E. G.
    Profitând de funcţia pe care o deţinea în Consiliul de Administraţie al S.C. „B. J.” S.R.L. N. E., P. G, cu rea - credinţă şi fără aprobarea sub semnătură a celorlalţi doi membri ai consiliului, în perioada 15
    ianuarie - 29 octombrie 1994 a cauzat o pagubă societăţii comerciale mai sus arătată în sumă totală de 38.681.546 lei (ROL), după cum urmează:
    La data de 24 martie 1994 a vândut din patrimoniul societăţii către S.C. „E.” S.N.C. B cu suma de 31.000.000 lei, brutăria unităţii împreună cu toate instalaţiile, din care a însuşit personal suma de 10.000.000 lei, fără a o înregistra în contabilitatea societăţii, prin aceasta sustrăgând unitatea de la plata taxelor pe valoarea adăugată în sumă de 4.728.740 ROL ( fl. 40-72 şi 175-179, 183 vol. 1).
    Inculpatul P. G, în aceeaşi calitate, la data de 20 aprilie 1994, a trimis la export un camion BC.P. cu remorcă încărcat cu produse din lemn, dar care vama Nădlac a refuzat-o, deoarece marfa în valoare de 3.495.667 lei, nu corespunde cu cea înscrisă în E. 1882 din 03 mai 1994 şi reţinută de D. (S.C. „N.” S.R.L. B), în contul transportului-fl.40-72, 190-192, 193 vol. 1.
    Inculpatul P. G, în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al S.C. „B.” S.R.L. N. E., fără aprobarea sub semnătură a celorlalţi doi membri, cu facturile ..., ... şi ... a expediat S.C. „J.” S.R.L. A (care avea licenţă de transport), pentru ca aceasta, la rândul său, să o expedieze către partenerul extern italian, mai multe produse din lemn în valoare de 16.136.555 lei. Datorită calităţii necorespunzătoare a produselor expediate, partenerul extern a refuzat primirea acestor mărfuri, iar pentru a nu fi repatriate în ţară, inculpatul P. G a redus preţul acestor produse la J, respectiv la 8.035.059 lei, cu facturile ..., ... şi ... din 30 august 1994, stornând în roşu primele trei facturi. Mai mult decât atât, din culpa aceluiaşi inculpat, din suma de 8.035.059 lei, partenerul străin şi S.C. „J.” S.R.L. A nu a plătit decât 5.092.890 lei, prin aceasta aducându-se un prejudiciu societăţii în sumă de 11.110.102 lei-fl. 40, 104, 139, 211, 331-337 .
    Acelaşi inculpat în aceeaşi calitate, la 10 august 1994 cu factura ..., a expediat către S.C. „D.” S.R.L. B un număr de 32 căsuţe lemn în sumă de 20.684.227 lei, fără ca societatea cu suma respectivă-fl.40-72, 198, 180-182, 343 vol. 1.
    Acelaşi inculpat P. G, în aceiaşi calitate, primind de la societate 2066 dolari S.U.A. aduşi de „D.” la societate (în valoare de 3.391.550 lei), i-a predat la 11 septembrie 1994 lui E. N.-reprezentant al S.C. „J.” S.R.L. A cu scopul menţinerii bunelor relaţii între societăţi, valută care nu a mai fost transformată în lei şi virată (conform înţelegerii scrise-fl.120) în contul societăţii, pricinuind o pagubă de 3.391.550 lei (fl. 200-202, 226, 227, 354-356 vol. 1).
    Tot inculpatul P. G, fiind exclus din conducerea Consiliului de Administraţie, în scop de răzbunare, prin ameninţarea că va da în vileag organelor de poliţie anumite fapte penale care vor atrage arestarea asociatului străin, chemând chiar organele de poliţie pentru a „sechestra” anumite utilaje (vezi procesul verbal din 28.02.1995 fl. 4-8), îl constrânge pe acesta să încheie cu el contractul de cesiune de creanţe, în sensul că S.C. „B.” S.R.L. N. E. recunoaşte către inculpat o creanţă de 20.000 dolari S.U.A. fără nici o justificare, în timp ce societatea la finele anului 1994 nu a înregistrat venituri. Ulterior, P. G a acţionat societatea în judecată pentru plata sumei de 20.000 dolari S.U.A. acţiune care a făcut obiectul dosarului nr. 2690/1998 al T r i b u n a l u l u i B a c ă u (fl. 1-55 vol.2).
    Cele arătate mai sus, au fost confirmate întru-totul prin expertizele contabile efectuate, actele de expediere a mărfurilor necorespunzătoare calitativ, acte de refuz din partea beneficiarilor, facturi stornate, primiri de sume în numerar, predări de valută şi neîncasat contravaloarea acestora, procese-verbale etc. (fl. 40-47, 68-104, 120, 180-192, 211, 212, 331, 337 vol. 1), contractul de cedare de creanţe şi anexele (fl. 1-18), procesul verbal întocmit de organele de poliţie din 28 februarie 1995 (fl. 4-8 vol.2), plângerea penală şi acţiunea de chemare în judecată (fl. 30-31 vol. 2), bilanţul contabil din care rezultă că la finele anului 1994 S.C. „B.” S.R.L. N. E. nu a realizat beneficii şi nu se putea pune problema acordării inculpatului eventualele beneficii în sumă de 20.000 dolari S.U.A. (fl. 32-41 vol. 2), declaraţiile lui N. N. (fl. 134-153 vol. 2), D. G (fl. 156-163), B. E. (164-168 vol.2), precum şi recunoaşterile parţiale făcute de inculpatul P. G cu ocazia declaraţiilor ce i s-au luat la urmărirea penală scrise personal de acesta. Faţă de aspectele expuse mai sus, Tribunalul constată că în drept faptele săvârşite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale următoarelor infracţiuni:
    Fapta inculpatului P. G ca în calitate de membru în Consiliul de Administraţie la S.C. „B.” S.R.L. N. E., ca la 24 martie 1994 să vândă din perimetrul societăţii o E. cu anexele către S.C. „E." S.N.C. B cu suma de 31.000.000 lei, din care să însuşească în interes propriu suma de 10.000.000 lei, fără să dispună înregistrarea acesteia în contabilitatea unităţii, iar prin aceasta sustrăgând unitatea de la plata T.V.A. către bugetul de stat în sumă de 4.728.740 lei, întruneşte întru-totul elementele constitutive ale infracţiunilor de însuşire de bunuri ale unităţii, neînregistrarea de operaţii în contabilitate şi evaziune fiscală, prevăzute şi pedepsite de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, art. 40 din Legea 32/1991, cu referire la art. 289 Cod penal cu aplicare art. 13 Cod penal.
    Fapta aceluiaşi inculpat ca în aceeaşi calitate la S.C. „B.” S.R.L. B, cu rea - credinţă, la 20 aprilie 1994 să trimită la export mărfuri în calitate necorespunzătoare în valoare de 3.495.667 lei, neurmărind încasarea contravalorii acesteia, la 10 august 1994, să expedieze un număr de 32 căsuţe din lemn în valoare de 20.684.227 lei către S.C. „D.” S.R.L. B, fără a mai urmări încasarea acestora, la 30 august 1994 să trimită la export alte mărfuri-produse din lemn, necorespunzătoare calitativ în valoare de 16.136.555 lei, motiv pentru care la refuzul partenerului extern să reducă preţul acestora la 8,035.059 lei, încasând în final din aceasta doar 5.092.890 lei, pricinuind prin aceasta unităţii o pagubă de 11.110.102 lei, iar la 11 septembrie 1994, să predea din patrimoniul societăţii suma de 2066 dolari S.U.A. administratorului S.C. „J.” S.R.L. A, fără a mai urmări şi încasa contravaloarea acestora-3.3.91.550 lei, prin toate acestea pricinuind societăţii un prejudiciu total de 38.605.586 lei, întruneşte întru-totul elementele constitutive ale infracţiunii de gestiune frauduloasă prevăzută de art. 214 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal.
    3. Fapta aceluiaşi inculpat ca la data de 28 februarie 1995, prin ameninţare şi constrângere morală că va da în vileag organelor de poliţie fapte penale imaginare, care vor duce la arestarea imediată, prezentându-se chiar cu organele de poliţie în vederea aplicării unui sechestru pe bunurile societăţii, să-l determine pe numitul N. N. (acţionar la S.C. „B.” S.R.L. N. E. 90%) să încheie cu acesta un contract de cesiune de creanţă de 20.000 dolari S.U.A., fără nici o logică şi justificare, întruneşte întru-totul elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 13 din acelaşi cod.
    În raport de aspectele constatate mai sus, a rezultat că sunt nefondate motivele de apel privind calificarea juridică a faptelor, inexistenţa faptelor, lipsa vinovăţiei inculpatului ori neîndeplinirea condiţiilor de existenţă al infracţiunilor reţinute mai sus.
    În ceea, ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 11 din Legea 87/1994 Cod penal, reţinerea acestei fapte în sarcina inculpatului este greşită. Astfel, întrucât Legea nr.87/1994 a intrat în vigoare în luna noiembrie 1994, inculpatul trebuia achitat pentru această infracţiune, în temeiul art. 10 lit.b Cod procedură penală, întrucât în luna mai 1994 când s-au consumat activităţile ilicite fapta nu era incriminată, deci nu era prevăzută de legea penală.
    De asemenea, tribunalul constatarea prescripţia răspunderii penale a inculpatului a intervenit pentru toate faptele respectiv pentru infracţiunea prevăzută de art. 194 pct.5 din Legea 31/1990 cu aplicarea art. 13 Cod penal.
    În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 194 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.13 Cod penal, instanţa a constatat ca fiind comisă la data de 28 februarie 1995, adică anterior modificării Codului penal prin Legea nr. 140/1996, pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este cea prevăzută de codul penal în vigoare la 28 februarie 1995 ca efect al aplicării art. 13 Cod penal, adică închisoarea de 6 luni la 3 ani. În această situaţie termenul prescripţiei speciale pentru infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 194 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal s-a împlinit la data de 28 februarie 2000, iar la data comiterii faptei până în prezent au trecut 12 ani.
    Prin urmare, s-a impus în baza art. 11 pct.2 lit.b, raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală încetarea procesului penal şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 194 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
    În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei din actele depuse la dosar şi expertizelor efectuate, a rezultat că prejudiciul total produs părţii civile S.C. „B.” S.R.L. este de 48.633.446 lei, valoare determinată însă la data comiterii faptelor. Întrucât nu a fost achitată părţii civile se impune conform art. 14 şi 346 Cod procedură penală să fie acordată părţii civile integral cu reactualizarea acesteia în raport de coeficientul de inflaţie la data plăţii efective, adică la data executării hotărârii.
    Astfel, valoarea de 48.633.446 lei care reprezintă despăgubiri materiale stabilită în anul 1995, va fi recalculată în raport de coeficientul de inflaţie la data executării hotărârii, pentru ca potrivit art. 14 Cod procedură penală despăgubirea să fie integrală.
    Cât priveşte celelalte despăgubiri materiale şi daunele morale pretinse de partea civilă S.C. „B.” S.R.L., nu au putut fi acordate deoarece nu au fost dovedite şi nici justificate.
    De asemenea, tribunalul a apreciat că hotărârea instanţei de fond este nelegală sub aspectul neaplicării art. 348 Cod procedură penală şi a art. 14 alin.3 Cod procedură penală şi a omisiunii de anulare a înscrisului intitulat „cesiune de creanţă”, încheiat prin utilizarea violenţei psihice-ameninţarea săvârşită cu rea - credinţă de inculpat asupra unui partener de afaceri cetăţean străin, respectiv asupra lui N. N.. Astfel cetăţeanul străin a cedat psihic la presiunea la care a fost supus, situaţie în care încheierea actului intitulat „cesiune de creanţe” (din 28.02.2005) nu este rezultatul voinţei libere a părţii vătămate, ci rezultatul constrângerii psihice a acestuia de către inculpat.
    Astfel, ţinând cont de condiţia de cetăţean străin a părţii vătămate, ameninţarea săvârşită de inculpat a fost aptă în condiţiile în care a fost exercitată, să insufle temere conform art. 956 alin.1 şi 2 Cod civil, astfel încât conform art. 955 Cod civil actul încheiat sub imperiul violenţei în mediul de afaceri este lovit de nulitate.
    Pe de altă parte s-a constatat că în mediul comercial-civil, utilizarea ameninţării în scopul determinării unui partener de a contracta ori semna acte contrar voinţei sale, contravin bunurilor moravuri şi ordinii publice, motiv pentru care actul întocmit astfel are şi o cauză nelicită, fiind lovită şi sub acest aspect de sancţiunea nulităţii.
    Pentru aceste considerente se impunea anularea de către instanţa de fond a contractului intitulat „cesiune de creanţe” din 28.02.1995 şi de asemenea trebuia să se dispună restabilirea situaţiei anterioare încheierii actului.
    S-a mai constatat în condiţiile în care partea vătămată N. N. a fost şantajat, prin determinare contrar voinţei sale să dispună asupra unor valori ce-i aparţineau şi să le cedeze adversarului, acesta a fost în mod evident prejudiciat moral şi deci obligarea la daune morale în limitele rezonabile se justifică.
    Prin decizia penală nr. 870 din 29.11.2007 pronunţată de Curtea de A p e l B a c ă u au fost admise recursurile declarate de inculpatul P. G, partea vătămată N. N. şi partea civilă S.C. „B.” S.R.L. O. E. împotriva deciziei penale nr. 364 din 28.06.2007 a T r i b u n a l u l u i B a c ă u, s-a casat în totalitate decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare în apel la T r i b u n a l u l B a c ă u pe motiv că minuta nu a fost semnată de către unul dintre magistraţii care au alcătuit completul de judecată.
    Cauza a fost înregistrată la T r i b u n a l u l B a c ă u cu nr....
    Procedând la verificarea sentinţei apelate în raport de motivele de apel invocate instanţa reţine următoarele:
    Privitor la primul motiv de apel invocat de partea civilă N. N. şi care vizează greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea de şantaj prevăzută de art.194 alin. 2 Cod penal, instanţa reţine următoarele.
    Din probatoriul administrat în cauză rezultă că la data de 28.02.1995 la sediul S.C. „B.” S.R.L. din comuna O. E. inculpatul P. G a constrâns partea civilă N. N., prin ameninţare, să încheie un contract de cesiune de creanţe prin care S.C. „B.” S.R.L. recunoştea faţă de inculpat o creanţă de 20.000 de dolari SUA. Ameninţarea a constat cu aducerea la cunoştinţa organelor judiciare de către inculpat a unor presupuse fapte penale săvârşite de către partea civilă care ar fi avut consecinţă arestarea acestuia şi pentru a fi aptă să creeze o temere victimei inculpatul a chemat la sediul societăţii o cunoştinţă cu privire la care partea civilă a fost încunoştinţat că este poliţist. Această situaţie de fapt rezultă din plângerea şi declaraţiile părţii civile care se coroborează pe deplin cu declaraţiile martorilor D. G şi B. E. precum şi cu declaraţiile inculpatului de recunoaştere parţială a faptei. Referitor la declaraţiile inculpatului, apărarea susţinută de acesta precum că suma de 20. 000 dolari reprezenta contravaloarea părţilor sociale deţinute de acesta este infirmată în primul rând de bilanţul contabil pe anul 1994 din care rezultă că societatea nu înregistra profit precum şi din actele de înfiinţare ale societăţii din care rezultă că aportul social al inculpatului este de 100.000 lei din care în realitate, potrivit declaraţiilor aceloraşi martori inculpatul a depus doar 5.000 lei.
    Fapta inculpatului P. G, astfel cum a fost mai sus descrisă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 194 alin. 2 Cod penal, inculpatul determinând prin constrângere, materializată în varianta ameninţării cu darea în vileag a unei fapte compromiţătoare, partea civilă N. N. să îşi asume obligaţia de plată a sumei de 20.000 dolari.
    Faţă de situaţia de fapt reţinută cu privire la infracţiunea de şantaj se impune, sub aspectul laturii civile, obligarea inculpatului la plata de daune morale către partea civilă N. N. ca despăgubire pentru actele de constrângere exercitate asupra acestuia, fiind aplicabile în drept prevederile art. 14, 346 Cod procedură penală şi art.998 Cod civil.
    Tot ca o consecinţă a situaţiei de fapt mai sus reţinută se impune anularea contractului de cesiune de creanţă încheiat la data de 28.02.1995, acesta fiind încheiat prin constrângerea părţii care s-a obligat, situaţie care contravine în mod evident ordinii publice.
    Referitor la celelalte motive de apel invocate de părţile civile şi la motivele de apel invocate de inculpatul P. G instanţa reţine următoarele:
    În calitatea pe care o deţinea la data de 24 martie 1994, aceea de membru al consiliului de administraţie al S.C. „B.” S.R.L. O. E., inculpatul P. G a vândut din patrimoniul societăţii o E. şi anexe către S.C. „E.” S.N.C. B pentru suma de 31.000.000 ROL, din care nu a mai înregistrat în casieria societăţii suma de 10.000.000 ROL, suma pe care şi-a însuşit-o cu consecinţa producerii pentru societate a prejudiciului în acelaşi cuantum. Prin această operaţiune inculpatul a sustras societatea de la plata TVA în sumă de 4.728.740 ROL către bugetul de stat. Aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de însuşire de bunuri ale unităţii şi neînregistrarea de operaţii în contabilitate, prevăzute şi pedepsite de art.194 pct. 5 din Legea nr.31/1990, cu aplicarea art.13 Cod penal şi art. 40 din Legea 32/1991, cu aplicarea art. 13 Cod penal, nejustificându-se cererea de schimbare a încadrării juridice solicitată de apelanţi precum şi apărările referitoare la inexistenţa faptelor şi lipsa vinovăţiei inculpatului.
    Tot în exercitarea aceleiaşi calităţi la data de 30 aprilie 1994 inculpatul a trimis la export mărfuri necorespunzătoare în valoare de 3.495.667 ROL fără a urmări încasarea contravalorii acestora. În aceeaşi modalitate a procedat inculpatul la data de 10 august 1994 cu marfa în valoare de 20.684.227 ROL trimisă către S.C. „D.” S.R.L. B precum şi cu marfa în valoare de 16.136.555 ROL trimisă la export la data de 30 august 1994, pricinuind prin aceasta o pagubă unităţii de 11.110.102 ROL. La data de 11 septembrie inculpatul a predat administratorului S.C. „J.” S.R.L. A suma de 2066 dolari fără a mai urmări şi încasa contravaloarea acestora, respectiv 3.391.550 lei. Prin faptele mai sus descrise, care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de gestiune frauduloasă prevăzută de art. 214 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, s-a produs părţii civile S.C. „B.” S.R.L. B un prejudiciu total de 38.605.586 ROL.
    Faptele mai sus descrise au fost pe deplin probate cu expertizele contabile efectuate în cauză, acte de expediere a mărfurilor, acte de refuz de către beneficiari, facturi stornate, primiri de sume în numerar,declaraţii de martori, declaraţiile părţii civile N. N. şi declaraţiile inculpatului.
    În schimb, cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 din Legea 87/1994, pentru fapta din 24 martie 1994, criticile aduse de inculpat privind reţinerea în mod greşit a acestei infracţiuni în sarcina sa sunt întemeiate întrucât la acea dată fapta nu era incriminată, Legea nr.87/1994, intrând în vigoare în noiembrie 1994.
    Se mai reţine că pentru celelalte infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale, în conformitate cu prevederile art.124 Cod penal.
    Împotriva acestei decizii, în cadrul termenului legal, a declarat recurs inculpatul, partea civilă N. N. şi partea civilă S.C. „B.” S.R.L. O. E., judeţul B.
    În motivarea scrisă a recursului declarat de recurentul-inculpat s-a susţinut că hotărârile pronunţate în cauză sunt nelegale şi netemeinice pentru următoarele motive:
    I. greşit a fost reţinută vinovăţia sa pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:
    1. art.194 pct.5 din Legea nr.31/1990;
    2. art.40 din Legea nr.82/1991, raportat la art.289 Cod penal;
    3. art.214 Cod penal (patru fapte);
    4. art.194 alin.2 Cod penal, dispunându-se încetarea procesului penal, deoarece s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi nu achitarea pentru aceste infracţiunii, aşa cum rezultă din analizarea cu obiectivitate a probelor administrate;
    hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, deşi au fost administrate probe care au fost complet ignorate de instanţă.
    deşi în mod constant, încă din faza urmăririi penale cât şi în instanţă, a declarat că nu se face vinovat de săvârşirea vreunei infracţiuni - implicit a faptelor din 24.03.1994 cu privire la vinderea din patrimoniul S.C „B.” S.R.L. al cărei administrator era, a unei brutării fără a o înregistra în societate, că a încasat şi folosit în interes propriu suma de 10.000,000 lei vechi pe care nu a înregistrat-o în contabilitate şi prin acestea nu s-a perceput taxa pe valoare adăugată, fapte încriminate de dispoziţiile art.194 pct.5 Legea nr.31/1990, art.40 din Legea nr.82/1991, cu referire la art.289 Cod penal şi art.11 din Legea nr.87/1994 şi au fost administrate probe în acest sens, instanţa de fond constatând că faptele sunt prescrise a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunile prevăzută de art. 194 pct. 5 din Legea nr.31/1990 şi art.40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art.289 Cod penal, fără a examina vinovăţia sa cu privire la ceste infracţiuni şi a dispus achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 11 din Legea nr.87/1994.
    s-a reţinut că la data de 24.03.1994 a vândut din patrimoniul societăţii către S.C. „E.” S.N.C cu suma de 31.000.000 lei brutăria unităţii împreună cu toate instalaţiile, din care ar fi însuşit suma de 10.000.000 l, fără a o înregistra în contabilitatea societăţii, prin aceasta sustrăgând unitatea de la plata taxelor pe valoare adăugată în sumă de 4.278.740 lei, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzută de art.194 pct 5 din Legea nr.31/1990 (a însuşit suma de 10.000.000) şi art.40 din Legea nr.82/1991(nu a înregistrat suma în contabilitate), cu referire la art.289 Cod penal;
    art. 194 pct.5 din Legea nr.31/1990 încriminează fapta administratorilor, care cu rea - credinţă folosesc bunurile sau creditul societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lor propriu, ori pentru a favoriza altă societate în care sunt implicaţi; în sarcina mea reţinându-se că la 24.03.2004 am încasat suma de 10.000.000 lei vechi avans pentru vânzarea unei brutării din societate şi suma mi-aş fi însuşit-o. Nu se face vinovat el de însuşirea acestei sume, ci acţionarul majoritar N. N., astfel cum rezultă din probele administrate şi care nu au fost examinate de instanţa de fond:
    În perioada martie 1993-octombrie 1994 a fost administrator al S.C. „B.” S.R.L. şi coacţionar cu o participare de 5%, alături de M. ....-cu 5% şi cetăţeanul italian N. N., care avea pachetul majoritar de 90 % şi care avea de fapt puterea de decizie, mai ales că, contractele cu Italia erau aranjate de acesta.
    În luna martie 1994 a hotărât vânzarea E.i şi a utilajelor ce aparţineau societăţii fiind înscrise în lista inventarului de mijloace fixe.
    La data de 24.martie 1994- s-au deplasat împreună şi fiind însoţiţi de E. D., care era translator, întrucât la acea dată italianul nu cunoştea limba română, la sediul cumpărătorului.
    Cu acea ocazie s-a discutat preţul, N. N. hotărând ca vânzarea să se facă pe persoană fizică, pentru a nu se plăti TVA, cumpărătorul achitând un avans de 10.000.000 lei, pentru care s-a încheiat procesul verbal din 24.03.1994-fila 183 dos.urm.penală semnat de el ca administrator.
    Suma de 10. 000.000 lei încasată cu acest titlu a fost însuşită de N. N. şi nu de el, situaţie pe care a aflat-o ulterior şi această împrejurare rezultă din:
    1. -declaraţia martorei E. D.-fila 115 dos.fond, care a declarat că după încasarea sumei, N. N. care se întorcea la societate a luat suma de 10.000.000 lei pentru a o depune la casieria unităţii întrucât nu aveam chitanţier; că în mod obişnuit acesta depunea la casierie sume mai mici decât cele încasate, restul fiind însuşit de acesta.
    2. - suplimentul la raportul de expertiză contabilă G. N., efectuat la instanţa de fond, care verificând documentele contabile la sediul societăţii a constatat ca la data de 25.03.2004 s-au înregistrat în contul 462- credit societate două chitanţe:
    - chitanţa nr.38 pentru suma de 780.000 lei-credit societate P.;
    - chitanţa nr. 39 pentru suma de 7.012.683 lei-credit societatea N., deşi aceste chitanţe trebuiau înregistrate în contul 416-cont client clienţi ca preţ al vânzării; N. N. nu a putut explica de unde provenea suma depusă drept aport personal.
    El a depus pe numele meu echivalentul a 5% din suma de 10.000.000 lei, iar din restul şi-a mai însuşit o mică parte depunând-chiar în această manieră mai puţin cu 2.000.000 lei.
    3. procesul verbal din 24.03.1994, care deşi găsit la sediul societăţii nu a fost înregistrat în contabilitate, din dispoziţia patronului; din acest fapt decurge concluzia logică că nu el a dispus de această sumă; dacă ar fi dispus el de această sumă nu depunea procesul verbal la contabilitate pentru a fi prins în evidenţe, ci îl distrugea; a fost convins că cel care a primit suma a şi depus-o în mod legal la casierie, dacă el ar fi însuşit suma, nu preconstituia dovada prin depunerea procesului verbal de încasare a sumei, care evident îl învinovăţea.
    - pentru restul de 21.000.000 lei s-au eliberat chitanţele eliberate în perioada 4-25.04.1994-sunt prinse în contabilitate şi în registrul de casă-situaţie stabilită de expert G. N..
    - plângerea făcută de N. N. la II XI 1999 la parchet-fila 152 dos.urm.pen, în care reclamându-l pentru şantaj declară că l-a ameninţat că o să-l reclame pentru că a primit bani din vânzarea E.i pe care nu i-a depus la casierie.
    art.40 Lg.82/1991 cu referire la art.289 Cod penal încriminează efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte,precum şi omiterea cu ştiinţă a înregistrărilor contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare şi elementelor patrimoniale care se reflectă în bilanţul contabil.
    S-a reţinut că nu a înregistrat suma de 10.000.000 lei încasat ca avans pentru brutăria vândută, deşi aşa cum a arătat mai sus de această sumă a dispus acţionarul majoritar. Suma a fost înregistrată în contabilitate, dar nu ca avans vânzare, ci ca aport personal, aşa cum a dorit acesta.
    Se solicită să se reţină nevinovăţia sa pentru aceste două infracţiuni.
    Mai mult decât atât, se motivează de recurentul-inculpat:
    - actul de vânzare - cumpărare notarial s-a încheiat la data când el nu mai era administrator al societăţii şi a fost semnat de cei trei acţionari.
    - a semnat actul după ce au semnat ceilalţi doi acţionari şi doar în această calitate de acţionar şi nu administrator;
    III. Infracţiunea de gestiune frauduloasă prevăzută de art.214 Cod penal (4 fapte)
    - aceste fapte sunt de natură contractuală, acte pe care le-a efectuat în calitatea mea de administrator la acea dată în societate, cum în mod corect a reţinut instanţa de fond.
    Instanţa de apel, fără a examina probele administrate a reţinut într-o frază doar-fila 24 alin.3 din decizie-vinovăţia sa pentru cele 4 fapte de gestiune frauduloasă pe baza expertizelor contabile, declaraţiile de martori şi chiar declaraţiile inculpatului.
    Instanţa de apel avea obligaţia legală de a examina probele la care s-a referit, situaţie în care s-ar fi observat că aceste probe conduc tocmai la stabilirea nevinovăţiei sale.
    Aceste fapte de gestiune frauduloasă ar consta în următoarele (reţinute prin rechizitor şi confirmate de instanţa de apel):
    1.”La data de 20.04.1994 a trimis la export un camion BC.01JXR cu remorcă cu produse din lemn, dar care a fost refuzată de vama Nădlac, deoarece marfa în valoare de 3.495.667 lei nu corespundea cu cea înscrisă in E. 1882 din 3.05.1994 şi factura de export 02/1994 produse care nu s-au mai întors în unitate, ci au fost reţinută de D. S.C. „N.” S.R.L. în contul transportului.”
    Returnarea produselor din lemn nu-i este lui imputabilă, deoarece cel care răspundea de calitatea produselor era o altă persoană.
    Nu s-a putut face plata transportului decât în momentul când D.ul emitea factura de plată, factură care nu a fost emisă, situaţie care rezultă din expertiza contabilă. La data schimbării sale din funcţia de administrator se cunoştea această situaţie, dar societatea nu a mai făcut vreun demers pentru recuperarea materialelor rămase în custodia D.ului, situaţie subliniată prin raportul de expertiză.
    2. „În calitate de membru al Consiliului de administraţie, fără aprobare sub semnătură a celorlalţi membri, cu facturile ...448672 şi ..., a expediat prin S.C. „J.” S.RL A, care avea licenţă de export către partenerul extern italian produse din lemn în valoare de 16.136.555 lei. Datorită calităţii necorespunzătoare partenerul extern a refuzat primirea acestor mărfuri, iar pentru a nu îl returnate în ţară inculpatul P. .... a redus preţui acestor produse la J, la 8.035.059 lei şi S.C. „J.” a achitat doar această sumă.”
    Face precizarea că aprobarea membrilor Consiliului de administraţie se referă doar la operaţiunile de vindere din patrimoniu şi nu la operaţiile comerciale curente.
    Din probele administrate rezultă însă că reducerea preţului s-a făcut de N. N., care a însoţit personal marfa în Italia, a participat la recepţia mărfii în Italia şi a tratat cu beneficiarul extern asupra reducerii preţului, încasând suma convenită cu această, sumă cu care a revenit în ţară şi a predat-o personal societăţii prin care s-a derulat exportul, deşi procedeul era ilegal-plata în valută trebuind să se deruleze numai prin bancă.
    În mod obişnuit N. M. însoţea marfa în Italia, încasa personal valuta şi o preda societăţii prin care se expedia marfa.
    Această situaţie rezultă din:
    1.declaraţia lui N. N. dată la procuror la 10.11 1999-unde recunoaşte că: a însoţit marfa în Italia şi a încasat J din preţul din factură, acceptând deci reducerea preţului,sumă cu care a venit în ţară;
    -în mod obişnuit însoţea marfa şi încasa preţul în valută;
    -că a achitat personal sau trimitea valuta prin mine sau prin D. E. valuta la societatea care avea autorizaţie de export;
    Procedând în acest mod N. N. a încălcat flagrant legea română, întrucât toate operaţiunile de export trebuiau derulate prin Bancă-fiind operaţiuni valutare, astfel cum se precizează şi în raportul de expertiză contabilă pct.17
    -pentru aceste nereguli, încasarea personal a valutei din Italia, fără a fi depusă în Bancă - Direcţia Controlului financiar de stat a amendat societatea şi la data de 28.02.1995 prin procesul verbal depus la dosar cu suma de 8.060.347 lei vechi pentru „nerepatrierea şi repatrierea cu întârziere a contravalorii exporturilor realizate de S.C B. S.R.L în perioada 1994 către firma din Italia.
    2-declaraţia martorului E. N., administratorul societăţii din A, care a declarat că N. M. achita personal la firmă în valută preţul mărfii încasat de el în Italia, sau trimitea aceste sume prin D. E. sau prin el;
    3.Nota de discuţii din 10.08,1994 între S.C. „J.” S.R.L. A, prin E. N. şi N. N. şi când în urma reducerii facturii la J N. N. a achitat personal 900 dolari-fila 42 şi 43 dos.instanţă fond.
    4. Adresa trimisă de cumpărătorul italian a acestei mărfi către S.C. „J.” A, prin care se atestă că aceste facturi au fost achitate direct reprezentanţilor S.C. „B.” , N. N. şi D. E. cu care au existat toate raporturile comerciale potrivit chitanţelor eliberate direct acestora-fila 43 dos.
    5.expertiza contabilă G. N. care la pct 11-16 raport stabileşte că marfa a plecat din ţară corect în Italia prin redirijarea acesteia personal de N. N. şi încasarea unor sume inferioare celor din facturi personal de acesta conduce la concluzia că dacă nu s-au achitai integral facturile vinovat este N. M care a fost prezent la recepţie şi a primit în mână valoarea mărfii deşi sumele trebuiau virate la societatea care a intermediat vânzarea Mai mult decât atât 9însăşi societatea italiana prin faxul trimis S.C. „J.” S.R.L. A confirmă că cele trei facturi au fost achitate regulamentar în anul 1994 lui N. M.şi D. E. şi că nu mai datorează alte sume pentru aceste facturi t .
    5.Sentinţa civilă nr. 112/1999 pronunţată de T r i b u n a l u l B a c ă u în dosarul nr. 7.694 prin care a fost respinsă acţiunea formulată de S.C. „B.” S.R.L. împotriva S.C „J.” A, cu motivarea că relaţia comercială s-a făcut în afara cadrului legal, respectiv H.G. nr.215/1992 şi însăşi N. N. a achitat 500 dolari, subrogându-se societăţii italiene importatoare.
    3. ”acelaşi inculpat ,în aceiaşi calitate la 10 august 1994 cu factura ... a expediat către S,C. „D.” S.R.L. B 32 căsuţe de lemn în sumă de 20.684.227 fără ca societatea să fi plătit contravaloarea acestora”.
    S-a livrat acestei societăţi căsuţele şi s-a încheiat protocolul din 10.08.1994, potrivit căruia se stabilea termenul de plată şi sancţiunea în caz de nerespectare a acestui termen -fila 123, potrivit căruia dacă nu se achitau căsuţele la termen, acestea deveneau proprietate S.C. „B.” S.R.L O. E., urmând a se deconta valoarea materialelor utilizate la fabricarea lor, materiale care aparţineau S.C. „D.” S.R.L.
    După plecarea sa, noul administrator avea obligaţia urmăririi contractelor în curs şi împrejurarea că nu a făcut-o nu-mi poate fi imputabilă lui.
    De altfel prin sentinţa civilă nr.192/1999, pronunţată de T r i b u n a l u l B a c ă u în dos.nr.6.377/1977 a fost obligată S.C. „D.” să achite S.C. „B.” S.R.L. contravaloarea acestor căsuţe.
    În cauză este vorba de o relaţie comercială şi nu de o faptă penală.
    4. „acelaşi inculpat primind de la societate 2.066 dolari aduşi de D. E. i-a predat la 11 sept.1994 lui E. N. cu scopul menţinerii bunelor relaţii între societăţi, valută care nu a mai fost transformată în lei şi virată în contul societăţii pricinuind o pagubă de 3.... lei
    El a predat această sumă personal, care a fost adusă din Italia de D. E., dar din dispoziţia lui N. N., situaţie ce rezultă din însăşi declaraţia lui N. N.-fila 150 dos.urm.penală, care recunoaşte că suma a fost adusă din Italia de D. E. şi dată lui P. să o predea societăţii din A.
    Deci nu i se poate imputa lui că ar fi dat suma pentru păstrarea bunelor relaţii cu această societate, ci pentru că suma era datorată pentru operaţiunile efectuate.
    Pentru această sumă, nedecontată în lei după reţinerea comisionului S.C. „B.” a acţionat în judecată S.C. „J.” A şi prin sentinţa civilă nr.112/1999, pronunţată de T r i b u n a l u l B a c ă u în dosarul nr.7694/1998 a fost respinsă acţiunea cu motivarea că operaţiunea s-a desfăşurat în afara legii.
    IV . infracţiunea de şantaj, prevăzută de art.194 Cod penal, constând în aceea că: „fiind exclus din conducerea Consiliului de Administraţie, în scop de răzbunare, prin ameninţarea lui N. N. că va da în vileag organelor de poliţie anumite fapte penale care vor atrage arestarea sa, îl constrânge pe acesta să încheie contractul de cesiune de creanţă, în sensul că S.C. „B.” recunoaşte către el o creanţă de 20.000 dolari fără nicio justificare, în timp ce societate la finele anului 1994 nu a înregistrat venituri”
    Instanţa de apel a reţinut că a constrâns prin ameninţare să încheie un contract de cesiune de creanţe prin care S.C. „B.” S.R.L. recunoştea faţă de el o creanţă de 20.000 dolari SUA, „cu aducerea la cunoştinţa organelor judiciare a unor presupuse fapte penale săvârşite de partea civilă care ar fi avut consecinţă arestarea acestuia. Declaraţia sa prin care a susţinut că această sumă reprezintă contravaloarea părţilor sociale deţinute în societate a fost înlăturată ca nesinceră cu motivarea preluată din rechizitoriu, întrucât din bilanţul contabil pe anul 1994 din care rezultă că societatea nu a înregistrat profit, iar din actele de înfiinţare ale societăţii rezultă că aportul social al inculpatului este de 100.000 lei, din care în realitate inculpatul a depus doar 5000 lei.
    Această motivare, se susţine de recurentul-inculpat, este chiar hilară pentru că pe de o parte din contractul de societate declaraţia mea am arătat că din capitalul social de 100.000 lei eu am deţinut 5 %, M. 5 %, adică câte 5000 lei fiecare, restul de 90 % aparţinând partenerului străin N. M., iar pe de altă parte, patrimoniul societăţii era format din terenuri construcţii, utilaje etc. .
    Nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de şantaj, deoarece el a avut iniţiativa plecării din Consiliul de conducere ca urmare a neregulilor şi ilegalităţilor vădite făcute de acţionarul majoritar şi chiar a plecării din societate.
    Datorită gravelor nereguli produse de acţionarul majoritar N. N., încălcării grave a legislaţiei române în adunarea generală a asociaţilor din 15.02 1995, când s-a încheiat şi procesul verbal-fila 32 dos.urmărire penală a declarat că vrea să se retragă din societate şi să vândă cele 5 părţi sociale, motivat de faptul că N. N. a încasat valuta direct de la beneficiarul din Italia, deşi avea obligaţia să o depună în Bancă şi că şi-a însuşit bani din societate.
    Din luna februarie 1995 a convenit împreună cu M., acţionarul care avea tot 5% din acţiuni să le cedeze acţionarului majoritar N. N. şi s-a stabilit de comun acord ca valoarea acestor 5% este de 20.000 dolari fiecare acţionar cu 5% din acţiuni.
    Prin procesul verbal din 15.02.1995 a adunării generală a asociaţilor-fila 32 urmărire penală s-a consemnat că el a anunţat că doreşte să vândă cele 5 % din acţiuni, ca urmare a modului nelegal cum acţionarul majoritar încasa valuta şi îşi însuşea bani din societate.
    Urmare a acestei hotărâri s-a încheiat Actul adiţional la actul de constituirea al S.C. „B.” S.R.L. , autentificat sub nr.4730/27.02.1995-fila 256 urmărire penală, prin care „P. .... se retrage din societate şi cedează lui N. N. partea sa socială de 5000 lei;
    - prin primirea acestor părţi sociale N. N. devine proprietarul întregului capital social şi îşi manifestă intenţia de a conduce activitatea ca unic acţionar” (în acelaşi mod şi M. şi-a cedat si el partea sa socială de 5.000 lei)
    - prin Notificarea din 28.02.1995 – fila 244 – N. N. personal s-a obligat ca suma de 36.000.000 lei (reprezentând c/v părţilor sociale să fie transferat în contul lui P. ...., care devine creditor al S.C. „B.” S.R.L.
    În aceste condiţii s-a încheiat Contractul de cesiune din 28.02.1995 semnat personal de N. N., prin care el, inculpatul a cedat drepturile sale la S.C.”B.”S.R.L., inclusiv partea socială de 5000 lei, contractul de garanţie din 28.02.1995 între S.C. „B.” S.R.L., semnat de toţi membrii Consiliului de administraţie, patronul N. N., prin care societate garantează plata sumei de 20.000 dolari prin ipotecarea unor bunuri imobile, precum şi contractul privind asigurarea şi realizarea creanţei mele din aceiaşi dată.
    în acelaşi fel a procedat şi M., acţionarul cu 5000 lei părţi sociale, pentru aceiaşi sumă de 20.000 dolari – încheindu-se în acelaşi mod actul adiţional la contractul de societate.
    M. .... A primit imediat preţul convenit de 20.000 dolari în jocuri de noroc astfel cum singur a declarat în instanţă.
    La acea dată s-a întocmit şi cu M. J. Actul adiţional autentificat sub nr.2611 din 5 noiembrie 1994, depus de mine la dosar, prin care acesta se retrage din societate şi cedează cele 5 părţi sociale lui N. N. şi ca preţ al părţilor sociale primeşte videojocuri sau contravaloarea lor de 15.000 dolari USA.
    Pentru că eu nu am putut primi preţul s-a încheiat contractul de cesiune şi de garanţie.
    D. acţiunilor de către mine şi M. s-a făcut de comun acord cu acţionarul majoritar, fără vreo ameninţare.
    Împrejurarea că de nenumărate rânduri l-a atenţionat asupra modului nelegal cum proceda şi cu care nu era de acord l-a determinat să încetez orice colaborarea.
    Contractul de cesiune nu s-a încheiat ca urmare a vreunei ameninţări sau şantaj El a reclamat fapte comise de N. N., iar, ulterior, l-a reclamat şi el pentru a contracara acuzaţiile mele.
    E. în a aprecia asupra acestei infracţiuni este faptul că deşi se pretinde că şantajul s-ar fi produs în anul 1994, abia după ce l-a acţionat în judecată pentru recuperarea creanţei în dosarul nr.2.690/1998 al T r i b u n a l u l u i B a c ă u N. N. şi-a amintit de şantaj în anul 1999-fiIa 152 urmărire penală.
    Martorii cu care a încercat să dovedească şantajul sunt salariaţii săi şi acum şi, aceştia referindu-se la ameninţările din anul 1994, când ar fi auzit personal că l-a ameninţat că-l reclamă pentru că nu respectă legea, au declarat mincinos, pentru simplul motiv că la acea dată N. nu ştia româneşte şi se servea de translator.
    Însăşi N. N. în declaraţia dată şi în instanţă a declarat că - el îi reproşa că încasează personal valuta în străinătate şi plata nu se face prin Bancă, cum dispune legea noastră (aspect constatat din 1995 de organele financiare care l-au şi amendat pentru acest lucru, precum şi de expertizele contabile efectuate în cauză).
    La urmărirea penală declară că l-a acuzat că şi „a însuşit din banii încasaţi pentru brutăria vândută.” A încercat în acest mod să nu mai plătească ce îmi datora, el urmărind în acest mod anularea contractului de cesiune.
    Recurentul-parte civilă N.o N., în motivarea scrisă a recursului a criticat hotărârile pronunţate, susţinând că în ce priveşte acţiunea civilă, a solicitat obligarea la plata de daune morale în cuantum de 50.000 Euro şi consideră că instanţa a acordat daunele morale în cuantum cu totul insuficient, astfel încât acestea nu sunt în măsură să răspundă principiul reparării integrale a prejudiciului.
    Datorită activităţii inculpatului societatea în care sunt asociat este actualmente în procedura falimentului, cu toate consecinţele ce decurg din acesta. În ce îl priveşte, a suferit un prejudiciu de imagine important. Mai mult, datorită modului în care a acţionat inculpatul a evitat atât implicarea în alte activităţi comerciale pierzându-mi încrederea temporar în posibilitatea desfăşurării într-un mediu sănătos a afacerii pe care o deţinea.
    Recurenta-parte civilă S.C. „B.” S.R.L. O. E., judeţul B nu a motivat recursul în scris.
    În susţinerile orale făcute prin apărătorii aleşi, recurenţii au criticat hotărârile pronunţate pentru motivele reţinute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.
    Analizând decizia penală recurată în raport de motivele de recurs invocate şi examinând-o şi din oficiu, în conformitate cu prevederile art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, desigur pentru motivele de casare prevăzute de acest text, Curtea constată că recursurile urmează a fi admise, dar pentru considerentele care vor fi prezentate.
    Referitor la recursurile părţilor civile S.C. „B.” S.R.L. O. E. şi N. N., Curtea reţine următoarele:
    Recurentele –părţi civile S.C. „B.” S.R.L. O. E., judeţul B şi N. N. au declarat recurs prin cererile din data de 18.12.2008, dar recursurile nu au fost motivate prin cererile prin care au declarat recurs.
    Cauza s-a primit de instanţa de recurs la data de 09.02.2009 şi s-a fixat termen pentru judecarea recursurilor la data de 05.03.2009, orele 8,30.
    La acest termen de judecată, când procedura de citare a părţilor a fost legal îndeplinită, judecarea cauzei s-a amânat pentru data 09.04.2009-fl.17, la cererea recurentului-inculpat şi a recurentului-parte civilă N. N., care au solicitat termen pentru a-şi angaja apărători.
    La termenul de judecată din data de 09.04.2009, judecarea recursurilor a fost amânată pentru data de 07.05.2009-fl.63, la cererea apărătorului ales al recurentului-inculpat, care se afla în imposibilitate de a se prezenta în instanţă, fiind bolnav.
    La acest termen, cu procedura legal îndeplinită, recurentele părţi civile nu au fost prezente.
    Abia la terenul de judecată din data 07.05.2009-fl.71-73, recurentele părţi civile au depus, prin apărătorul ales, motivele de recurs.
    În conformitate cu art.385/10 Cod procedură penală, „(1) Recursul trebuie să fie motivat.
    (2) Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
    (2^1) În cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. 1 şi 2, instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385^9 alin. 3, se iau în considerare din oficiu.”
    Aşa cum se arăta recursurile au fost motivate de recurentele părţi civile cu mult după termenul prevăzut de art.385/10 alin.2 Cod procedură penală.
    Curtea constată că în cauză nu este incident nici unul dintre motivele de casare prevăzute de art.385/9 alin.3 Cod procedură penal, respectiv: nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, instanţa nu a fost sesizată legal, instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. 2 sau a existat un caz de incompatibilitate, şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel, judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii, urmărirea penală sau judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezenţa acestuia era obligatorie, judecata s-a făcut fără întocmirea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori, instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului, când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 din Codul penal sau în alte limite decât cele prevăzute de lege, când judecătorii de fond au comis un exces de putere, în sensul că au trecut în domeniul altei puteri constituite în stat şi când a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului, motive de recurs pe care Curtea ar fi obligată să le examineze din oficiu.
    În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul-inculpat, Curtea reţine următoarele:
    Expunerea sau considerentele hotărârii trebuie să cuprindă constatările la care a ajuns instanţa cu privire la fapta care a generat conflictul de drept penal, la temeiurile răspunderii penale ale inculpatului, la probele pe care se întemeiază aceste constatări şi alte date în legătură cu soluţionarea cauzei.
    În conformitate cu dispoziţiile art.356 Cod procedură penală, expunerea trebuie să cuprindă, printre altele, şi analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia.
    Instanţa de apel, cu deosebire în condiţiile în care a desfiinţat în totalitate sentinţa penală pronunţată de instanţa de prima instanţă şi a soluţionat pe fond
    cauza avea obligaţia să motiveze pe baza căror probe îşi fundamentează soluţia, să arate probele pe care le înlătură şi să argumenteze înlăturarea acestora, să examineze susţinerile din actul de sesizare a instanţei, apărările pe care şi le-a făcut inculpatul şi să argumenteze care dintre acestea şi de ce sunt neconforme cu realitatea.
    Prima instanţă nu putea pronunţa o hotărâre, fie ea şi de încetare a procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescriere a răspunderii penale, făcând o analiză temeinică a probelor administrate şi stabilirea convingătoare a raporturilor juridice dintre părţi şi a adevărului.
    Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparenţă a justiţiei, inerent oricărui act jurisdicţional.
    Hotărârea judecătorească nu este un act discreţionar, ci rezultatul unui proces logic de analiză ştiinţifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii situaţiei de fapt desprinse din acestea, prin înlăturarea motivată a unor probe şi reţinerea altora, urmare a unor raţionamente logice făcute de instanţă şi care îşi găsesc justificarea în motivarea hotărârii judecătoreşti.
    Hotărârea reprezintă astfel, rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a raţiunii care îl determină pe judecător să adopte soluţia dispusă în cauză.
    Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justiţiabilului de a fi convins că justiţia a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale şi procedurale propuse de participanţi şi, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaşte oportunitatea promovării căilor de atac.
    Lămurirea cauzei sub toate aspectele pe baza probelor şi formarea convingerii judecătorului pe baza celor administrate reprezintă două poziţii de includere a capacităţii apreciative a instanţei în demersul indispensabil al aflării adevărului, interpretare care ar fi în consens şi cu S. R (94) 12 a Comitetului de Miniştri ai T. Membre asupra J. eficacităţii şi rolului judecătorilor, potrivit căreia „judecătorii trebuie să dispună de puteri suficiente şi să fie în măsură să le exercite pentru a se achita de funcţiile lor”.
    Deşi formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecţie şi de conştiinţă constituie suportul raţional al demersului judiciar pentru cunoaşterea faptelor, drept garanţie a unui proces echitabil şi în concordanţă cu disp.art.6 paragraf 2 din Convenţia Europeană şi Protocolul nr.7, instanţa are obligaţia de a-şi motiva soluţia dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor.
    Această poziţie a instanţei de apel este reliefată şi de practica CEDO - cauza Boldea contra României în care se arată că: „judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile şi mijloacele de apărare invocate de părţi”.
    Dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 alin.1 din Conveţie înglobează, între altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor.
    Convenţia nedorind să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (B. împotriva Italiei, Hotărârea din.13.05.1980), a statuat că acest drept nu poate trece drept efectiv decât dacă observaţiile sale sunt într-adevăr „ascultate”, adică examinate cum trebuie de instanţa sesizată. Cu alte cuvinte, art.6 implică în special în sarcina instanţei obligaţia de a examina efectiv mijloacele, argumentele şi ofertele de probă ale părţilor (E. împotriva Franţei, Hotărârea (GC), nr.47287/99, CEDO 2004-1 şi E. de I. împotriva Olandei, Hotărârea din 19.04.1994).
    Din examinarea deciziei penale recurate rezultă că aceasta nu respectă exigenţele prevăzute de dispoziţiile procedurale, de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, inclusiv în cauze recente pronunţate şi împotriva României, aspecte prezentate şi analizate mai sus.
    Trebuie observat că pe tot parcursul procesul penal, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, recurentul-inculpat a susţinut că este nevinovat şi a solicitat aplicarea dispoziţiilor art.13 Cod procedură penală, privind continuarea procesului penal.
    În susţinerea nevinovăţiei sale, recurentul-inculpat a invocat, aşa cum rezultă motivele scrise de apel-fl.74-81 şi din preambulul deciziei penale recurate-106-108, în cea mai mare parte, aceleaşi motive cu cele prezentate mai sus ca motive de recurs în această cauză.
    Ori, din examinarea deciziei penale recurate, Curtea constată că instanţa de apel, în loc să procedeze la examinarea efectivă a mijloacelor, argumentelor şi ofertelor de probă ale inculpatului, să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile şi mijloacele de apărare invocate de acesta şi să convingă părţile că soluţia pronunţată este sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a raţiunii care i-a determinat pe judecători să adopte soluţia dispusă în cauză, instanţa de apel, ignorând motivele de apel s-a mulţumit să expedieze justificarea soluţiei prin câteva fraze.
    Acest lucru este cu atât mai regretabil cu cât a avut loc după ce Curtea de A p e l B a c ă u a dispus de mai multe ori casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare, ciclul procesual reluându-se de la instanţa de fond şi de mai multe ori de la instanţa de apel pentru diverse greşeli procedurale.
    În conformitate cu prevederile art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, instanţa admite recursul, casând hotărârea atacată şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată, în cazurile prevăzute în art. 385^9 alin. 1 pct. 3 - 5, pct. 6 teza a doua, pct. 7 - 10 şi pct. 21.
    Deci casarea hotărârii recurate şi rejudecarea de instanţa a cărei hotărâre a fost casată se dispune şi atunci când „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia” (art.385/9 alin.1 pct.9 Cod procedură penală).
    Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, cu art.385/9 alin.1 pct.9 Cod procedură penală, dată fiind strânsa legătură dintre recursurile declarate în cauză, vor fi admise recursurile, se va dispune casarea deciziei penale recurate şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe – T r i b u n a l u l B a c ă u.
    Desigur că, faţă de aspectele prezentate mai sus referitoare la motivarea recursurilor de recurentele-părţi civile, având în vedere dispoziţiile art.372 alin.1 Cod procedură penală, referitoare la principiul non reformatio in pejus, instanţa de trimitere nu va putea crea inculpatului o situaţie mai grea în propria cale de atac, nici în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei.
    În baza art.385/17 alin.4 Cod procedură penală, cu art.383 alin.3 Cod procedură penală, vor fi menţinute actele procedurale efectuate în cauză până la termenul de judecată din 14.10.2008 inclusiv şi declaraţia dată de inculpat la data de 09.12.2008.
    Cu ocazia rejudecării apelurilor Tribunalul trebuie să ajungă, motivat, la o soluţie temeinică şi legală, ca unic rezultat care exprimă cert adevărul impus de probele obţinute şi administrate şi analizate conform legii.
    Instanţa de trimitere va avea în vedere şi celelalte motive de recurs invocate în motivele scrise de recurs, cât şi în preambulul prezentei decizii.
    Se va constata că recurentul a fost asistat de apărător ales atât la instanţa de apel, cât şi la instanţa de recurs.
    Văzând şi prevederile art.192 alin.3 Cod procedură penală;
    Pentru aceste motive;
    În numele legii;
    D E C I D E :
    În temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, cu art.385/9 alin.1 pct.9 Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurentul-inculpat P. G şi recursurile declarate de recurentele-părţi civile N. N. şi S.C. „B.” S.R.L. O. E., judeţul B împotriva deciziei penale nr.543/A din data de 09.12.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B a c ă u.
    Desfiinţează în totalitate decizia penală recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe – T r i b u n a l u l B a c ă u.
    În baza art.385/17 alin.4 Cod procedură penală, cu art.383 alin.3 Cod procedură penală, vor fi menţinute actele procedurale efectuate în cauză până la până la termenul de judecată din 14.10.2008 inclusiv şi declaraţia dată de inculpat la data de 09.12.2008.
    Constată că recurentul a fost asistat de apărător ales atât la instanţa de apel, cât şi la instanţa de recurs.
    În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
    Definitivă.
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.06.2009.
    PREŞEDINTE, JUDECĂTORI,
    E. E. F. F.
    B. E.
    GREFIER,
    F. E.
    Red.sent.penală T. B.
    Pronunţat dec. apel B..A.N. – N. N.
    Red.dec.recurs D.P.
    U. El.D. – 4 ex.
    17.06.2009