Echipa Contabilii.ro

EVAZIUNE FISCALA, LIPSA LATURII SUBIECTIVE , BANCRUTĂ FRAUDULOASĂ, FOLOSIREA CU REA-CREDINŢĂ A BUNURILOR SOCIETĂŢII , PARTICIPAŢIE IMPROPRIE , FALS ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ, FALS INTELECTUAL

Attention: open in a new window. PDFPrintE-mail

EVAZIUNE FISCALA, LIPSA LATURII SUBIECTIVE , BANCRUTĂ FRAUDULOASĂ, FOLOSIREA CU REA-CREDINŢĂ A BUNURILOR SOCIETĂŢII , PARTICIPAŢIE IMPROPRIE , FALS ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ, FALS INTELECTUAL

sursa:

http://dorin.ciuncan.com

 

Fapta inculpatului, de a înstrăina în favoarea creditorilor, în situaţia în care SC H.K.R. S.N.C. se afla în faliment, a unei părţi însemnate din active, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006, în vechea reglementare de la data comiterii infracţiunii – art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 C. pen.

Faptele inculpatului, astfel cum au fost precizate de a-şi însuşi în mod repetat valorile administrate întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, incriminată de dispoziţiile art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

3. SC H.K.R. S.N.C. Craiova, sub administrarea inculpatului şi-a continuat activitate de producţie şi după declanşarea falimentului, ceea ce a condus implicit la diminuarea activelor societăţii.

Expertizele contabile efectuate în cauză au determinat valoarea contabilă a activelor societăţii, atât la data de 31 martie 2000, cât şi la data de 31 decembrie 2001, rezultând o diferenţă de 914.201.925 ROL.

În drept, fapta inculpatului de a folosi cu rea-credinţă bunurile societăţii SC H.K.R. S.N.C., aflată în faliment, în scop contrar intereselor acesteia şi în folosul său propriu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, în vechea reglementare, art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 C. pen.

4. În drept, fapta inculpatului de a prezenta asociaţilor, cu rea-credinţă o situaţie financiar inexactă sau date inexacte asupra condiţiilor economice ale societăţii, pentru ascunderea situaţiei reale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 271 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, în vechea reglementare art. 265 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

În calitatea sa de preşedinte al U.P.R.C.D. – Filiala Craiova, pentru a ascunde scopul real al viramentelor de bani în contul acesteia, inculpatul a dispus întocmirea fictivă de contracte de consultanţă cu societăţile pe care Ie-a administrat, deşi această societate non profit nu avea angajaţi specialişti în domeniu, iar, pe de altă parte, în evidenţele contabile nu se regăsesc cheltuieli financiare pentru întocmirea unor asemenea studii.

Astfel de lucruri au fost întocmite pentru SC H.K.R. SRL Motru şi SC H.K.R. S.N.C. Craiova de către SC H. Bucureşti şi SC C.A. SA Bucureşti, fiind ulterior falsificate la solicitarea inculpatului, în ceea ce priveşte emitentul acestor studii de consultanţă.

Acest fals se regăseşte şi în registrul de intrări-ieşiri al uniunii P.R.C.D. unde, poziţia 291 a fost modificată în sensul că înscrisul anterior „adv. uprcd” a fost transformată în „contr. Uprcd”.

Deşi contractul a fost datat 01 noiembrie 1998, fila in registru corespunde datei de 24 august 1998.

În drept, fapta inculpatului de a determina în orice mod, cu intenţie, săvârşirea fără vinovăţie de către altă persoană în mod repetat a infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată întruneşte elementele constitutive ale participaţiei improprii la această infracţiune, incriminată de dispoziţiile art. 31 alin. (2), raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

6. Între U.P.R.C.D. Filiala Dolj şi SC E.P. s-a încheiat la data de 01 octombrie 2000 un contract de consultantă pentru o perioadă de un an şi 3 luni în valoare totală de 100.000 dolari S.U.A.

SC E.P. a înregistrat în baza acestui document, cheltuieli de exploatare în sumă de 2.884.290.000 ROL s-a regăsit în plăţi efectuate către U.P.R.C.D., astfel încât, în contul de cheltuieli de exploatare al SC E.P. SRL Motru a rămas evidenţiată cu acest titlu suma de 1.135.600.00 ROL, plată care n-a fost efectuată şi care a influenţat, atât veniturile societăţii, cât şi bugetul de stat cu o influenţă prejuciatoare calculate prin expertizele efectuate la suma de 283.900.000 ROL.

Cu privire la această faptă instanţa a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 şi art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., urmând ca în baza art. 334 C. pr. pen., să se dispună schimbarea încadrării juridice în infracţiunea complexă prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, întrucât, în conţinutul laturii obiective al infracţiunii de evaziune fiscală este cuprinsă, atât infracţiunea de fals, cât şi uzul de fals, respectiv falsificarea de documente contabile prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare realităţii şi evidenţierea lor în actele contabile, diminuând astfel veniturile realizate şi implicit diminuarea impozitului, taxelor şi contribuţiilor datorate statului, infracţiune prevăzută în noua reglementare prin art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 şi art. 41 alin. (2) C. pen.

În legătură cu pct. 4 din rechizitoriu, inculpatul poate fi subiect pasiv al infracţiunii respective, deoarece faptele inculpatului de a dispune întocmirea de facturi ce constatau debite în sarcina cetăţeanului olandez, au fost avute în vedere la stabilirea bilanţului, ţinându-se cont de aceste creanţe fictive având drept consecinţă majorarea artificială a veniturilor.

De altfel, prin sentinţa nr. 315 de la 20 decembrie 2001 s-a dispus anularea facturilor respective.

Raportat la fapta descrisă la pct. 5 din rechizitoriu, sunt realizate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece contractele de consultanţă au produs efecte juridice în sensul că în baza acestor contracte SC H.K.R. S.N.C. Craiova, H.K.R. Motru au plătit sume de bani către U.P.R.C.D. – Filiala Dolj, care ulterior au fost însuşite de inculpat, fapte descrise la pct. 2 lit. a) din rechizitoriu.

În ceea ce priveşte pct. 6 din rechizitoriu, sunt realizate elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, deoarece inculpatul, în calitate de reprezentant al SC E. Motru şi U.P.R.C.D Filiala Dolj a încheiat contracte, în urma cărora SC E. Motru a înregistrat cheltuieli fictive, stabilind un impozit pe profit mai mic cu suma de 283.900.000 ROL.

Cu privire la fapta descrisă la pct. 2 lit. a) din rechizitoriu, instanţa de apel a apreciat că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare în formă continuată prevăzută de art. 2151 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece inculpatul, la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii şi-a însuşit sume de bani de la SC E. Motru SRL, SC H.K.R. Craiova şi SC H.K.R. Motru.

Referitor la fapta arătată la pct. 2 lit. b) din rechizitoriu, curtea de apel a apreciat că aceasta nu este prevăzută de legea penală, deoarece nu a avut loc o vânzare a utilajului respectiv, care nu aparţinea SC H.K.R. S.N.C. Craiova, ci doar o cesiune a contractului de leasing, între cele două societăţi luând naştere un raport de natură comercială, motiv pentru care a dispus achitarea pentru această acţiune a inculpatului.

Sub aspectul laturii subiective, parchetul consideră că este evidentă intenţia inculpatului de a urmări obţinerea profitului pentru sine sau pentru altul în cauza de faţă, fiind făcută referire la decizia penală nr. 667/1971 în R.R.D. nr. 3/1972, pag. 163, pronunţată de Tribunalul Judeţean Timiş, secţia penală, în care s-a considerat că fapta constituie delapidare chiar dacă profitul urmărit nu a fost realizat.

Elementul material al infracţiunii de delapidare constă în acţiunea de sustragere care se realizează prin trei modalităţi alternative: însuşirea, folosirea şi traficarea.

Relativ la cauza de faţă, scoaterea utilajelor din posesia societăţii aflată în faliment şi cesionarea acestora în stăpânirea altei societăţi spre folosire, societate pe care o administra inculpatul şi al cărei acţionar majoritar era, relevă în mod clar acţiunea de sustragere, respectiv însuşire ce constituie elementul material al infracţiunii de delapidare.

Este lipsit de relevanţă faptul că înstrăinarea s-a făcut prin vânzare sau cesionare a utilajelor respective, important fiind faptul că bunurile respective au fost scoase din patrimoniul societăţii aflate în faliment, fără a-i fi remise acesteia sumele de bani plătite ca rate pentru contractul de leasing în sumă de 632.067.061 ROL.

Prin această acţiune, inculpatul a cauzat un prejudiciu major societăţii aflate în faliment diminuând masa credală.

În atare situaţie, intenţia directă de a obţine un folos în favoarea inculpatului este evidentă şi de netăgăduit.

Potrivit art. 1122 C. civ., cesiunea bunurilor este modalitatea la care recurge debitorul unei obligaţii care nu-şi mai poate plăti creditorul sau datoria.

În legătură cu infracţiunea de evaziune fiscală, recurentul inculpat, prin apărător a menţionat că lipseşte latura subiectivă, întrucât nu inculpatul a dispus să fie înregistrate în contabilitate cheltuielile reprezentând contravaloarea contractului de consultanţă, aceste înregistrări fiind făcute, din proprie iniţiativă, de personalul de la serviciul de contabilitate (B.M. şi S.L.). Instanţa de apel nu a analizat nici acest motiv. În legătură cu această faptă este de precizat şi aspectul că rechizitoriul reţine că de fapt, SC E. SRL nu ar fi făcut nicio cheltuială cu contractul de consultanţă şi nu ar fi virat nicio sumă către U.P.R.C.D. Filiala Dolj, contrar celor reţinute la pct. 2 lit. a) din rechizitoriu [(pag. 5 alin. (1) şi (5)] în sensul că SC E. ar fi virat la U.P.R.C.D. suma de 513.468.446 lei, respectiv 425.000.000 lei în anii 2000 – 2001.

Referitor la infracţiunea de prezentare cu rea-credinţă a unei situaţii nereale, a arătat că nu s-a aplicat textul în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii, în sensul că inculpatul nu putea fi subiect activ al infracţiunii, din moment ce nu mai era administrator, iar societatea era în lichidare.

Totodată, a menţionat că nu există nicio probă la dosar referitoare la încasarea vreunei sume de bani. A mai arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat nici asupra lipsei laturii subiective a infracţiunii de evaziune fiscală.

Din examinarea cauzei rezultă că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj emis la 1 august 2002 în dosarul nr. 1220/P/2000 a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul N.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990, art. 2151 alin (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, art. 265 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, art. 31 alin. (2) raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 din Legea nr. 87/1994 şi art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Esenţial însă, pentru activitatea infracţională ce o analizăm este faptul că, sumele au fost plătite către U.P.R.C.D. fără nicio justificare şi cu scopul vădit de a ajunge pe o cale ocolită în folosinţa inculpatului, prestările de servicii, reprezentând consultanţă în beneficiul plătitorilor, invocate de acesta, fiind aşa cum se va arăta în continuare inexistente.

În raport cu cele mai sus-menţionate, precum şi cu motivul de recurs invocat oral de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte consideră că instanţa de apel s-a pronunţat, în mod expres în dispozitivul deciziei atacate cu privire la fapta de la pct. 2 lit. b) din rechizitoriu, dispunând soluţia achitării, considerentele din hotărâre fiind în concordanţă cu soluţia menţionată, iar referitor la fapta de la pct. 2 lit. a), în dispozitivul aceleiaşi decizii, există menţiunea menţinerii celorlalte dispoziţii ale sentinţei, iar în considerentele deciziei, în mod concret, curtea de apel şi-a exprimat argumentele cu privire la aceasta, aşa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 10 C. pr. pen.

Înalta Curte constată, însă, că instanţa de apel nu s-a pronunţat în mod concret, printr-un examen propriu asupra mijloacelor de probă administrate cu privire la faptele de la pct. 2 din rechizitoriu, prin prisma condiţiilor legale impuse, pe de-o parte de dispoziţiile art. 2151 alin. (1) C. pen., referitoare la delapidare, al formei continuate prevăzută de art. 41 alin. (2) din acelaşi cod şi nici prin prisma dispoziţiilor art. 275 din Legea nr. 31/1990, în raport cu menţiunea expresă din actul de sesizare şi anume „Faptele inculpatului descrise la pct. 2 din rechizitoriu, constând în acte materiale repetate de însuşire a valorilor administrate, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Această încadrare juridică are în vedere pe de-o parte dispoziţiile art. 275 din Legea nr. 31/1990, iar pe de alta, întrunirea tuturor elementelor ce caracterizează conţinutul infracţiunii de delapidare, chiar dacă însuşirea valorilor s-a realizat pe o cale mediată.”

Altfel spus, instanţa de apel avea obligaţia de a examina în limita efectului devolutiv al apelurilor declarate în cauză, criticile formulate şi cu privire la faptele de la pct. 2 din rechizitoriu, prin raportarea acestora la materialul probator administrat în cauză, iar în baza propriei evaluări să stabilească existenţa sau inexistenţa faptelor, a vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului N.V. în săvârşirea infracţiunii de delapidare, prin evidenţierea concretă a argumentelor referitoare la această incriminare, din punct de vedere obiectiv şi subiectiv, la forma sa continuată în raport cu toate actele materiale, prin arătarea îndeplinirii sau neîndeplinirii condiţiilor legale privind unitatea rezoluţiei infracţionale, faţă de pluralitatea de acţiuni caracteristică infracţiunii continuate, în raport cu perioada indicată expres la punctele 2 lit. a) şi 2 lit. b) din rechizitoriu, dar şi cu dispoziţiile art. 275 din Legea nr. 31/1990.

Aşa cum se poate observa, în considerentele deciziei atacate, cu privire la faptele de la punctele 2 lit. a) şi 2 lit. b), instanţa de apel s-a limitat doar la a face afirmaţii generice, succinte chiar şi cu privire la inexistenţa faptei penale de la punctele 2 lit. b), pe care nu a analizat-o concret, în raport cu materialul probator administrat în cauză şi prin prisma infracţiunii continuate, a existentei sau inexistentei, acestui act material în cadrul unităţii legale a infracţiunii continuate în ansamblul pct. 2, precum şi argumentele legale comparative între efectele contractului de leasing şi conţinutul incriminator obiectiv al infracţiunii de delapidare.

Faţă de cele mai sus arătate, Înalta Curte consideră că prin neanalizarea şi nepronunţarea în mod concret asupra materialului probator administrat în cauză, referitor la faptele de la pct. 2 din rechizitoriu, prin raportare la conţinutul legal al incriminării, atât la condiţiile legale ale delapidării, formei continuate, precum şi la incriminarea menţionată în legea specială, faţă de criticile formulate în apel, în sensul că în mod efectiv nu a făcut o analiză, prin reţinerea şi indicarea mijloacelor de probă, care se coroborează, înlăturarea motivată a altora, în situaţia în care aprecia că se impune un astfel de raţionament, ceea ce este caracteristic unui proces de apreciere a probelor, instanţa de apel prin soluţia dispusă cu privire la faptele de la pct. menţionat, în condiţiile arătate, chiar dacă parţial aceasta este favorabilă inculpatului cu privire la un act material, în ansamblul soluţiei, a afectat cereri esenţiale ale părţilor, ceea ce face aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. pr. pen.

Aşadar, sub aspectul mai sus arătat, recursul parchetului este fondat.

Referitor la recursul declarat de recurentul intimat inculpat N.V., Înalta Curte constată că acesta este fondat sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. pr. pen.

Astfel, Înalta Curte constată că în considerentele deciziei atacate, şi care au fost expuse în prezenta hotărâre, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel formulate de apărătorul apelantului inculpat, în raport cu mijloacele de probă administrate în cauză, cu privire la fiecare faptă pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, deşi apărarea a invocat critici punctuale cu privire la conţinutul obiectiv şi subiectiv al incriminărilor, cât şi asupra laturii civile a cauzei, aşa cum rezultă din motivele de apel depuse la dosarul curţii de apel şi pe care Ie-a invocat expres şi în motivele de recurs aflate la dosarul Înaltei Curţi.

Instanţa de apel s-a limitat doar la a face afirmaţii generice, în sensul îndeplinirii elementelor constitutive ale incriminărilor pe care doar Ie-a evidenţiat, fără să existe o evaluare reală proprie asupra materialului probator administrat, în raport cu motivele de apel invocate şi soluţia dispusă de prima instanţă, în sensul fundamentării pe analiza şi sinteza mijloacelor de probă, în sensul evidenţierii celor care se coroborează sau dimpotrivă cele pe care le înlătură, motivând neluarea acestora în considerare, cu precizarea cauzei care afectează valoarea probantă a mijlocului de probă şi care să conducă la existenţa sau inexistenţa faptelor reţinute, faţă de conţinutul legal al infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, a vinovăţiei sau nevinovăţiei acestuia, în condiţiile în care prima instanţa nu a făcut o examinare detaliată asupra tuturor probelor, aspecte care se reflectă şi în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, aşa încât prin nepronunţarea asupra unor probe şi a motivelor de apel, acestea constituind cereri esenţiale ale inculpatului, a fost afectat dreptul la apărare al inculpatului şi în consecinţă influenţată soluţia pronunţată.

În consecinţă, Înalta Curte consideră criticile formulate de recurentul intimat inculpat prin apărător cu privire la nepronunţarea asupra probelor şi motivelor de apel formulate, privind toate faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul N.V., precum şi motivele privind latura civilă a cauzei, ca fiind întemeiate, ceea ce impune reformarea în aceste limite a deciziei pronunţate de instanţa de apel.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE, SECŢIA PENALĂ, Decizia nr. 1319 din 9 aprilie 2009, Dosar nr. 16077/63/2007

sursa: http://dorin.ciuncan.com/jurisprudenta-iccj/evaziune-fiscala-lipsa-laturii-subiective-bancruta-frauduloasa-folosirea-cu-rea-credinta-a-bunurilor-societatii-participatie-improprie-fals-in-inscrisuri-sub-semnatura-privata-fals-intelectu/